ALEXANDRU STÂNEAN, TERAPLAST :"Ne vom dezvolta atât organic, cât şi prin fuziuni şi achiziţii"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 februarie

"Ne vom dezvolta atât organic, cât şi prin fuziuni şi achiziţii"

"Acţionarii îşi doresc dividende şi vom da dividende", a spus CEO-ul TeraPlast

Grupul TeraPlast se va dezvolta atât organic cât şi prin fuziuni şi achiziţii, fiind posibil ca, pe parcursul acestui an, să achiziţioneze două-trei firme, atât din ţară cât şi din străinătate, a precizat ieri Alexandru Stânean, directorul general al producătorului de materiale de construcţii, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform celor prezentate de directorul TeraPlast, compania se va dezvolta pentru a a ajunge liderul pieţei de ambalaje flexibile, unde investiţiile se vor ridica la 14 milioane de euro, respectiv 12 milioane de euro în TeraPlast Folii Biodegradabile şi două milioane de euro în Somplast.

Obiectivul companiei este ca, în scurt timp, să depăşească EBITDA de 130 milioane de lei pe baza creşterii accelerate a afacerilor Grupului, susţinută de investiţii şi achiziţii, ceea ce va consolida poziţia de lider a Grupului pe pieţele în care acţionează, conform materialelor prezentate ieri de oficialii TeraPlast.

Alexandru Stânean a spus : "Avem banii necesari pentru acest lucru (...). Banii din tranzacţia cu Kingspan vor avea trei destinaţii. În primul rând ne gândim la acţionarii noştri care îşi doresc dividende. Avem printre acţionari cele mai mari fonduri de pensii din România. Acţionarii îşi doresc dividende şi vom da dividende. Dar, vom folosi o parte din bani pentru dezvoltarea grupului TeraPlast şi pentru reducerea gradului de îndatorare".

Anul trecut, TeraPlast a încheiat un acord cu Kingspan Group pentru vânzarea diviziei Steel, tranzacţie ce vizează întreaga participaţie a TeraPlast SA în Wetterbest şi TeraSteel România şi Serbia.

Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast a spus: "Data închiderii tranzacţiei este 26 februarie. Preţul porneşte de la 410 milioane de lei, care va fi ajustat în funcţie de datoria netă a diviziei Steel la data finalizării tranzacţiei. Datoria netă la 31 decembrie este de 16 milioane de lei. De asemenea, va mai fi o ajustare (...), însă această datorie de 16 milioane de lei reprezintă o indicaţie foarte bună asupra preţului final pe care-l vom încasa".

TeraPlast a distribuit deja dividende acţionarilor din profitul primelor nouă luni ale anului trecut, dar Alexandru Stânean a afirmat că, după contabilizarea tranzacţiei cu Kingspan şi înregistrarea profitului aferent, respectiv la finalul primului trimestru, probabil se va face încă un audit şi se vor convoca acţionarii, în vederea alocării de dividende.

Conform celor prezentate ieri, anul trecut, TeraPlast a produs aproape 20 milioane de metri liniari de ţevi, 17.000 tone de granule, peste 11 milioane de fitinguri şi produse rotoformate şi peste 125.000 de uşi şi ferestre din PVC.

"Nu sunt creşterile pe care am fi putut să le realizăm ca urmare a cererii. Pe parcursul anului trecut am fost nevoiţi să refuzăm clienţi, să refuzăm comenzi. Cerere a existat, dar am fost limitaţi de capacităţile de producţie. De aceea anul acesta vom investi 34 de milioane de euro în creşteri de capacităţi", a spus Alexandru Stânean, adăugând : "În urma acestor investiţii vom creşte capacitatea de producţie a diviziei de instalaţii cu 50%, pentru că în România există foarte mare nevoie de produse pentru infrastructură".

Grupul TeraPlast, cu cele două divizii, de mase plastice şi metal, a depăşit cifra de afaceri de un miliard de lei în 2020. Profitul net s-a dublat în aceeaşi perioadă, ajungând la 79 milioane de lei, conform unui raport la emitentului.

Divizia de Mase Plastice, care rămâne în componenţa Grupului TeraPlast, include business-urile Instalaţii, Reciclare, Granule şi Ferestre şi uşi. Acestora li se vor adăuga în 2021 TeraPlast Folii Biodegradabile şi firma Somplast. Divizia de Mase Plastice a TeraPlast a avut o cifră de afaceri de 396,9 de milioane de lei, în creştere cu 16% comparativ cu anul precedent şi a generat EBITDA de 56,5 milioane de lei, cu 56%, mai mare decât în 2020. Cea mai bună performanţă în 2020 a fost realizată de segmentul de Instalaţii şi Reciclare al diviziei de plastic din TeraPlast care a avut o creştere de 66% a EBITDA, ceea ce reprezintă 43 milioane de lei, şi o marjă de profitabilitate de 14,7%. Cifra de afaceri a acestui segment a crescut cu 17% în aceeaşi perioadă până la 291,6 milioane de lei, potrivit raportului.

TeraPlast împlineşte în acest an 125 de ani de existenţă şi recent a atins o capitalizare bursieră de un miliard de lei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. sa cresteti si mai mult

    In loc de dividende, poate ar fi mai bine ar fi sa accelerati preluarea de noi societati si dezvoltarea de noi afaceri. Oricum ati castigat increderea investitorilor.

    1. Tocmai asa isi pierd increderea prin neacordarea de div. !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro