CLAUDIU NĂSUI: "Pachetul de sprijin anunţat de PSD-PNL este o ruşine totală, care îi va ajuta pe «băieţii deştepţi»"

G.M.
Politică / 12 aprilie

Claudiu Năsui

Claudiu Năsui

Aşa zisul pachet de sprijin anunţat de PSD-PNL este o ruşine totală care nu va sprijini pe nimeni decât pe "băieţii deştepţi" din cele două partide, susţine deputatul Claudiu Năsui (USR), fost ministru al Economiei în guvernul Cîţu.

"1) Voucherele sociale de 50 de euro odată la două luni. Au pus suma pe două luni ca să aibă lumea impresia că e mai mare. De fapt vorbim de 4 lei pe zi. Da, aţi citit bine. O bătaie de joc. În loc să folosească banii pentru a multiplica efectul lor în economie statul român va reuşi să cheltuie 1 miliard de euro fără să ajute pe nimeni.

2) Sinecuri faimoase îşi mai iau o rundă de finanţare din banii noştri. Mai ţineţi minte Casa Unirea? O companie de stat făcută din start pe ideea greşită că statul va arăta privaţilor cum se fac afaceri. Da, acelaşi stat care nu e în stare să-şi facă atribuţiile elementare de stat (poliţie, armată şi justiţie) vrea să facă distribuţie alimentară mai bine decât piaţa liberă. De la ideea asta a pornit "Casa Unirea". Că o să le arate statul lui Mega Image şi altor lanţuri de magazine cum se face business. Şi le-a arătat de n-a mai putut. Compania a fost înfiinţată de Petre Daea în epoca Dragnea şi a fost, evident, un eşec total. Rafturi goale, produse puţine şi proaste. O adevărată imagine a cum ar arăta magazinele dacă ar fi de stat. Fix în compania aceasta vrea statul să mai pompeze încă 100 de milioane de euro.

3) Într-o perioadă de criză, când cresc ratele la bănci şi perspectiva este că vor mai creşte mult şi bine până la următoarea criză financiară majoră, statul va... garanta credite la bănci. Dacă citiţi pagina aceasta, vă recomand să nu luaţi credite în perioada următoare, chiar dacă statul vă stimulează să o faceţi prin acele garanţii. Atunci când explodează dobânzile şi te aştepţi la o nouă recesiune, nu te îndatorezi. Faptul că statul ne stimulează să ne îndatorăm în perioada asta este o prostie de nedescris.

4) Granturile pentru firme vor funcţiona fix cum funcţionează toate programele de bani publici în plic pentru firme. În loc să ajute tot mediul privat prin reduceri de taxe, statul va lua de la unii şi va da la alţii. Nu vă amăgiţi, banii publici tot de la dumneavoastră vin. Doar că unii o să-i primească, alţii o să-i plătească.

5) Zero taxe pe salariul minim, de fapt au preluat doar titlul unei măsuri bune. Implementarea va fi un dezastru. Doar dacă un angajator creşte salariul de la 2.550 la 2.750, angajatul nu va mai fi taxat pentru 200 de lei. În loc să facă o măsură simplă şi clară, în mod tipic pentru statul român, o să avem o aberaţie care nu ajută pe nimeni. Dacă cineva acum are un salariu între 2.750 şi 2.550, va avea interesul să-l scadă rapid la 2.550. Da, aţi citit bine. Aşa cum vor să implementeze măsura, practic va fi un stimulent să vă reduceţi salariul.

6) Creşterea salariului minim în agricultură la 3.000 de lei va împinge o industrie care şi aşa are probleme şi este la marginea subzistenţei să dea afară oameni. Singura veste bună este că se înjumătăţeşte taxarea muncii în agricultură pe modelul construcţiilor. Asta e singura măsură bună din pachet, deşi e umbrită de creşterea salariului minim.

7) Se majorează PNDL. Evident, nu puteau băieţii să lase un pachet aşa zis de "sprijin" să treacă fără să-i sprijine de fapt tot pe ei. E o creşterea a PNDL pe furiş. Zic că vor "actualiza preţurile materialelor de construcţii". Adică vor da mai mulţi bani la PNDL. În privat dacă semnezi un contract pe un preţ, te ţii de el. La stat, dacă firma cu care s-a semnat contractul este a unui şmecher de partid, se tot actualizează preţul. Doar nu rămâne mafia de partid pe pierdere", a scris Claudiu Năsui pe pagina oficială de Facebook.

El afirmă că scopul alianţei PSD-PNL este parazitarea banilor contribuabililor, lăsând în acest timp impresia că ajută românii.

"Dacă chiar voiau să ajute românii, ar fi redus taxarea aberantă a muncii. Dar ei nu vor să se ajute decât pe sine", concluzionează Claudiu Năsui.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Îi pus deoparte

    ai dreptate ,numai ca daca ajungeti la putere faceti exact ce criticati .

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro