20 iunie 2014
 
Nicio masă fără pește, nicio zi fără o surpriză. Când toată lumea se pregătea să-i conducă la locul de odihnă pe uruguayeni, pe modelul spaniol, aceștia au primit o injecție cu Suarez, s-au dat de trei ori peste cap, și au reușit să-i urce pe englezi pe culmile disperării. Britanicii sunt acum la mâna Itaiei și la picioarele lui Pirlo, iar Balotellii, maestru glumelor îndoielnice, a spus că îi va ajuta pe englezi, dar pretinde un favor pentru efort: un sărut de la Regină! Din fericire, specifică și locul, pe obraz, părintesc - prietenește. O întrebare mă bântuie, dacă am fi ajuns în fericita ipostază de a avea nevoie de ajutor italian... 

 
20 iunie 2014
 
"Dictatura" fotbalistică a Spaniei a fost stopată în această săptămână, campioana en-titre fiind eliminată de la Mondialul brazilian, după două înfrângeri drastice, 1-5 cu Olanda și 0-2 cu Chile. Chiar dacă nu e o premieră, Spania este a patra campioană eliminată în faza grupelor, după Brazilia (1966), Franța (2002) și Italia (2010), trebuie spus că în momentul "căderii" reprezentativa iberică este și dublă campioană europea¬nă, acest lucru mărind șocul eșecului prematur. Imperiul fotbalistic spaniol s-a prăbușit exact în ziua în care Juan Carlos a semnat decretul de abdicare, Felipe al VI-lea de Burbon a devenit...