Codul insolventei 2015Codul insolventei 2015

speakerigalerie fotovideopartenerievenimente bursa

Conferinţa BURSA "CODUL INSOLVENŢEI" - ediţia a II-a -

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), a doua ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în data de 31 martie 2015, începând cu orele 9:30, la Hotel Pullman, World Trade Center Bucharest, sala Mexico & Seoul.

Codul insolventei 2015

speakeri

ALIN ANTOCHI, SECRETAR DE STAT, MINISTERUL JUSTIŢIEI
"Trebuie evaluat impactul legii falimentului personal asupra sistemului financiar"

Ministerul Justiţiei a solicitat, în cadrul dezbaterilor proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, evaluarea volumului de cauze de acest tip, care pot fi în competenţa instanţelor, ne-a declarat secretarul de stat Alin Antochi, prezent, ieri, la a doua ediţie a Conferinţei "Codul Insolvenţei", organizată de ziarul BURSA în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI).

SIMONA MILOŞ, INPPI
"Procesele penale nu trebuie să blocheze insolvenţele"

Procesele penale nu trebuie să ţină în loc procedurile de insolvenţă, a declarat Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI). Domnia sa a explicat: "Semnalăm un posibil blocaj care poate apărea când procesele penale interferează cu insolvenţele.

HORAŢIUS DUMBRAVĂ, CSM
"Bine ar fi ca intervenţia statului în economie să aibă succesul Simonei Halep"

Ar fi bine ca intervenţia statului în economie să aibă succesul Simonei Halep, a apreciat judecătorul Horaţius Dumbravă, membru în Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM), în deschiderea conferinţei BURSA.

LAURA GÎLCEVESCU, BORZA ŞI ASOCIAŢII
"Foarte multe insolvenţe sunt frauduloase"

Foarte multe insolvenţe sunt frauduloase, a precizat avocatul Laura Gîlcevescu, partener în cadrul Borza şi Asociaţii, subliniind că "insolvenţa favorizează de multe ori evaziunea fiscală de amploare".

MIRELA IOVU, ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A BĂNCILOR
"Noul Cod al Insolvenţei va creşte numărul afacerilor salvate prin reorganizare"

Aplicarea noului Cod al insolvenţei va determina reducerea, în continuare, a numărului dosarelor noi de insolvenţă, afirmă doamna Mirela Iovu, reprezentant al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi vicepreşedinte al "CEC Bank", subliniind că, deja, în primul trimestru din 2015, a scăzut numărul firmelor noi aflate în această situaţie, comparativ cu acelaşi interval din 2014.

IONEL TUDOR, AVOCAT FINCONTA CONSULTING
"Reorganizarea judiciară permite supravieţuirea unui debitor în insolvenţă"

În situaţia în care un debitor nu poate depăşi starea de dificultate financiară şi intră în insolvenţă, cadrul legal oferă procedura reorganizării judiciare pentru menţinerea sa în circuitul comercial, aceasta fiind o procedură mult mai cunoscută şi aplicată în practică, potrivit domnului Ionel Tudor, avocat la Finconta Consulting SPRL.

IRINA ŞARCANE, PARTENER FIVE SPRL
"Cea mai importantă măsură adusă de noul Cod al Insolvenţei priveşte vânzarea activelor"

Noul Cod al insolvenţei are prevederi menite să susţină derularea rapidă a procedurii falimentului, apreciază Irina Şarcane, Partener Five SPRL, arătând că acestea sunt: introducerea unor principii, eliminarea textelor redundante, respectiv adăugarea unor texte care să simplifice lucrurile.

AVOCAT NICOLETA GRIGORESCU
"Procedura insolvenţei nu are nicio legătură cu aplicarea măsurilor asigurătorii"

Procedura insolvenţei nu are absolut nicio legătură cu procedura aplicării măsurilor asigurătorii, a explicat avocatul Nicoleta Grigorescu, partener în cadrul societăţii Deleanu şi Grigorescu.

STAN TÎRNOVEANU, ZAMFIRESCU, RACOŢI&PARTNERS
"Codul Insolvenţei - efecte pozitive în aplicare, dar mai necesită ajustări"

"Noul Cod al Insolvenţei, adoptat anul trecut, a avut efecte pozitive în practică asupra mediului de afaceri, dar mai necesită câteva ajustări", a declarat Stan Tîrnoveanu, partener senior în cadrul Zamfirescu, Racoţi&Partners (ZRP).

DIANA DELEANU, CASA DE AVOCATURĂ DELEANU ŞI GRIGORESCU
"Insolvenţa primăriilor, o ramă frumoasă lipsită de conţinut"

Insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale a fost reglementată în 2012, printr-o ordonanţă de urgenţă, dar legislaţia în domeniu nu se aplică, a declarat Diana Deleanu, avocat şi practician în insolvenţă în cadrul "Deleanu şi Grigorescu". "Este ca şi cum avem o ramă frumoasă, dar care este lipsită de conţinut", a continuat domnia sa explicând că multe comune sunt în insolvenţă "de facto", dar ordonanţa nu le ajută să-şi rezolve problemele, motiv pentru care nu apelează la acest instrument.

video

Nicoleta Munteanu
Alin Lucian Antochi
Horaţius Dumbravă
Mirela Iovu
Simona Miloş
Andreea Deli-Diaconescu
Irina Şarcane
Laura Gîlcevescu
Stan Tîrnoveanu
Ionel Tudor
av. Nicoleta Grigorescu
Lector univ. Diana Deleanu
Nicoleta Munteanu

Organizator

Ziarul BURSA

în parteneriat cu

Parteneri

media

Alte Evenimente

Conferinţa 'Energia în priză'

Conferinţa "Energia în priză",
- ediţia a VII-a -

Grupul de presă BURSA, în parteneriat cu Centrul Român al Energiei (CRE), a organizat a VII-a ediţie a conferinţei "Energia în priză", în data de 12 Septembrie 2019, începând cu ora 09:30, la hotelul Sheraton Bucharest, Sala Platinum din Calea Dorobanţilor nr. 5-7, Bucureşti.

detalii eveniment

GALA revistei BURSA Construcţiilor

GALA revistei BURSA Construcţiilor
- ediţia a III-a -

Grupul de presă BURSA a organizat GALA revistei BURSA Construcţiilor în data de 27 iunie 2019, începând cu ora 19:30 la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

În cei 22 de ani de apariţie neîntreruptă, revista BURSA Construcţiilor şi-a câştigat reputaţia prin publicarea informaţiilor utile atât investitorilor în construcţii, antreprenorilor, arhitecţilor, producătorilor şi distribuitorilor de materiale de construcţii, cât şi beneficiarilor implicaţi în proiecte de investiţii în construcţii rezidenţiale, comerciale, industriale, infrastructură.

detalii eveniment

GALA revistei BURSA Construcţiilor

Dezbaterea BURSA “ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţii”

Grupul de presă BURSA a organizat dezbaterea “Electromobilitatea - problematică şi soluţii”, în data de 19 iunie 2019, începând cu ora 09:30, la Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic 2, din str. Dorobanţilor nr. 50B, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinta Internationala de dialog public privat

Conferinţa internaţională de dialog public-privat
“Cybersecurity Romania – Bucharest Talks”
- ediţia a I-a -

Grupul de presă BURSA şi Swiss WebAcademy au organizat, în data de 4 iunie 2019, prima ediţie a Conferinţei internaţionale de dialog public-privat cu tema “Cybersecurity Romania – Bucharest Talks“, începând cu ora 08:30 la Aula Magna din cadrul Academiei de Studii Economice, Piaţa Romană nr. 6, Sector 1, Bucureşti.

În cadrul evenimentului au fost dezbătute două tematici de mare importanţă:
Noi ameninţări şi atacuri financiare
Intră în serviciu reţeaua 5G! = Pericol exponenţial!

detalii eveniment

Strategia de dezvoltare a României

Strategia de dezvoltare a României
- a V-a ediţie -

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, a V-a ediţie a conferinţei "Strategia de dezvoltare a României", în data de 28 mai 2019, începând cu ora 09:30, la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Tendinţe în pieţele de capital

Tendinţe în pieţele de capital;
Dezbatere asupra problemelor pieţei noastre

Grupul de presă BURSA a organizat a VIII-a ediţie a Conferinţei pe piaţă de capital cu tema: “Tendinţe în pieţele de capital; Dezbatere asupra problemelor pieţei noastre”, în data de 16 aprilie 2019, începând cu ora 09:30, la CCIR Business Center, Sala Amfiteatru, acces prin Intrarea E, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României.

detalii eveniment

Antreprenoriat fara gen 2019

Antreprenoriat fără gen

Grupul de presă BURSA, în parteneriat cu Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a organizat Conferinţa “Antreprenoriat fără gen”, în data de 14 martie 2019, începând cu ora 09:30, la Palatul Bragadiru, din Calea Rahovei 147-153, Bucureşti.

“Antreprenoriat fără gen” este forma superioară de emancipare a “Antreprenoriatului feminin”, unde femeile întreprinzătoare nu solicită încurajare, toleranţă sau vreo favoare din partea autorităţilor ori a mediului de afaceri, ci se impun prin calităţile proprii bunurilor pe care le produc şi ale serviciilor pe care le prestează întreprinderile iniţiate de ele.

detalii eveniment

Performanţă energetică - trenduri europene, produse şi tehnologii, legislaţie şi reglementări

Masa rotundă ROMEPS
“Performanţă energetică - trenduri europene, produse şi tehnologii, legislaţie şi reglementări”

Grupul de presă BURSA a organizat Masa rotundă ROMEPS cu tema “Performanţă energetică - trenduri europene, produse şi tehnologii, legislaţie şi reglementări“, în data de 28 februarie 2019, începând cu ora 09.30, la Restaurantul Elisabeta, Sala Oglinzilor, din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Codul insolventei 2019

Codul insolvenţei
- a VI-a ediţie -

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei “CODUL INSOLVENŢEI”, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în data de 21 februarie 2019, începând cu ora 09:30, la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?

Masa rotundă BURSA
“Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?”

Grupul de presă BURSA a organizat Masa Rotundă cu tema “Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?”, în data de 14 februarie 2018, de la ora 10:00, la Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic 2, din str. Dorobanţilor nr. 50B, Bucureşti

Ordonanţa de Urgenţă 114 adoptată la finalul anului trecut a produs nemulţumiri şi în piaţa de energie, întrucât instituie o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din acest sector şi plafonează preţul gazelor şi electricităţii la 68 de lei/MWh, în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022.

Opiniile sunt diferite în piaţa de profil, în cadrul dezbaterii actori din domeniu şi reprezentanţi ai autorităţilor evidenţiind atât efectele negative ale ordonanţei, cât şi aspectele sale pozitive.

detalii eveniment

Craciun 2017

Atelierul lui Moş Crăciun
- ediţia cu numărul 18 -

Viscolul şi zăpada de la finalul săptămânii trecute nu i-a împiedicat pe micuţii din zona Popa Tatu să vină şi să-l îmbrăţişeze pe Moş Crăciun, care a venit, ca în fiecare an, cu tolba plină de dulciuri şi jucării pentru peste 150 de copii vecini cu ziarul 'BURSA'.
Pentru a 18-a oară, Moşul i-a ţinut încântat pe micuţi pe genunchii lui, le-a ascultat cu drag poeziile, a cântat şi a râs cu ei, iar aceştia, cu emoţii în glasurile zglobii şi cu obrajii îmbujoraţi, au învăluit atmosfera în vraja copilăriei.

detalii eveniment

Gala Bursa 2018

Gala BURSA 2018 a avut loc la Palatul Parlamentului în data de 20 noiembrie 2018, începând cu ora 19:00. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a X-a ediţie a Conferinţei "FONDURILE EUROPENE", în data de 1 noiembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Masa rotundă BURSA România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare - 2018

Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, a organizat Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema: "România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare". Evenimentul a avut loc în data de 18 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA AGRI-BUSINESS PE PROFIT 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a conferinţei "AGRI-BUSINESS PE PROFIT", în data de 9 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, a IV-a ediţie a conferinţei "Strategia de dezvoltare a României", în data de 25 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Energia în Priză 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", în data de 6 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1, Bucureşti.

detalii eveniment

Gala Bursa Construcţiilor 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în data de 28 iunie 2018, Gala BURSA Construcţiilor 2018. Evenimentul a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Antreprenoriatul Feminin 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună" în data de 15 mai 2018, începând cu ora 09.30, la Camera de Comerţ si Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VII-a, pe 27 martie 2018, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), în data de 27 februarie 2018, începând cu orele 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din Bulevardul Regina Elisabeta 45, Bucureşti.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA