Spania, cu sacii în căruţă şi locul 1 securizat, a aliniat în meciul cu Albania o formaţie compusă doar din rezerve. Decizie strategică, nicidecum sfidătoare, în plus şi rezervele iberice sunt la un nivel foarte înalt. Acest lucru s-a şi văzut repede, Ferran Torres a înscris în minutul 13 şi a trimis toată presiunea în celălat meci.

Italia a abordat curajos confruntarea cu Croaţia, având două opţiuni din trei pentru calificare, egal sau victorie. Prima repriză a adus mai multe ocazii Italiei, chiar dacă şi Croaţia a avut o şansă importantă, în care Donnarumma a arătat că este un mare portar. Cu toate acestea e de neînţeles abordarea Croaţiei, crispată, fără forţă. La pauză Albania şi Croaţia erau eliminate, Spania şi Italia, calificate.

După pauză s-a început tare. Croaţia a avut un penalty, Modric a ratat, intervenţie bună a lui Donnarumma, un minut mai târziu (54) Modric a punctat din acţiune, devenind cel mai vârstnic (38 de ani şi 289 de zile) marcator de la un Campionat European. Italia trebuia să iasă la joc, pentru că pierduse locul 2. A făcut-o, dar fără eficienţă până în minutul 98, când Zacagni a înscris cu un şut superb şi a adus locul doi echipei sale. Finalul jocului i-a găsit prăbuşiţi pe gazon pe toţi jucătorii implicaţi în această partidă.

În celălalt meci rezultatul de la pauză s-a conservat. Spania, cu maxim de puncte, şi Italia s-au calificat în optimi, Albania a fost eliminată, Croaţia a prins locul 3, dar e puţin probabil să ajungă în optimi cu doar două puncte.