29 iunie 2012
 
Germania a învățat lecția falimentului în fotbal, predată de profesorii falimentului în alte domenii. Calmul Low a priceput cum e să muncești, să te zbați dar să întâlnești pe aceeași piață de desfacere pe unul mai competitiv decât tine și cu o lacrimă în colțul ochiului să constați că ai dat faliment.
 
Specialiștii în fotbal, care petrec mai mult timp comentând meciuri decât privind meciuri, se vor minuna cum de "urâta" Italie a ajuns în finală. Cine a avut răbdare să urmărească tot turneul final știe că echipa condusă din teren de Pirlo joacă altceva decât ceea ce prestau formațiile lui Paolo Rossi, Totto Schillaci, Paolo Maldini sau Fabio Cannavaro. Un fotbal generos din multe puncte de vedere, doar 30 de minute din repriza a doua a meciului cu Germania, când sacii erau deja în căruță, ne-au amintit de vremurile mai sus menționate. Avem o finală Spania - Italia, în care evident că rolurile în raport cu fotbalul spectacol sunt inversate. Nu trebuie uitat un lucru, oricât am huli această galonată echipă iberică, faptul că Italia a ajuns până aici se datorează și cinstei și onoarei elevilor lui Del Bosque, care au refuzat un egal pervers cu Croația. Pe cine nu lași să moară nu te lasă... dar să nu anticipăm.
 
Când citiți aceste rânduri, Prandelli probabil a parcurs, din nou, cei 21 de kilometri, din cantonamentul echipei până la mânăstirea de pe dealul "Muntele de Argint", acolo unde călugării camaldolesi trăiesc într-o izolare splendidă, așa cum au decis în 1024. Am spus că gestul antrenorului este plin de semnificații, o lecție pentru o lume grăbită, iar un prieten m-a acuzat că sunt ușor lovit de misticism religios. Aș fi apreciat la fel de mult efortul lui Prandelli, de a parcurge la pas 21 de kilometri, chiar dacă la capăt de linie se oprea doar să bea o bere. De multe ori drumul și hotărârea de a porni pe el, înseamnă aproape totul. Din nefericire ne-am specializat, inclusiv în fotbal, să stăm în șanț și să privim cum alții populează drumurile. 
 
  Dan Nicolaie