ÎN LEGĂTURĂ CU BREXITUL:May va face o "ofertă îndrăzneaţă" parlamentarilor

A.L.
Internaţional /

Theresa May (Sursă foto: Twitter)

Theresa May (Sursă foto: Twitter)

Premierul Theresa May, a anunţat că se pregăteşte să facă o "ofertă îndrăzneaţă" parlamentarilor, într-o ultimă încercare de a-i convinge să accepte acordul de ieşire al Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează AFP.

Într-un editorial apărut în Sunday Times, Theresa May afirmă că intenţionează să prezinte aleşilor britanici la începutul lunii următoare noua sa propunere, căreia i-a adus modificări în speranţa obţinerii unui vot favorabil. Deputaţii au respins de trei ori acordul negociat de May cu UE, a cărui dată a fost amânată de la 29 martie la 12 aprilie şi apoi la 31 octombrie, mai scrie AFP.

"Cred în continuare că este posibilă obţinerea unei majorităţi în parlament pentru o ieşire (din UE) cu acord", a scris Theresa May.

Şefa Guvernului britanic a asigurat că textul care va fi prezentat aleşilor reprezintă o "ofertă nouă şi îndrăzneaţă", cu un "pachet îmbunătăţit de măsuri, capabil să obţină sprijinul" Parlamentului.

Guvernul a anunţat că urmează să supună încă o dată textul votului ratificării deputaţilor, în săptămâna care începe la 3 iunie. Însă conservatorii eurosceptici au anunţat deja că vor vota împotriva documentului.

Cu scopul de a încerca să-i convingă, Theresa May a anunţat joi că un calendar urmează să fie stabilit, după vot, în vederea alegerii unui nou lider conservator - după plecarea sa de la putere, mai relatează agenţia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria BankAdvertisement
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS