PREŞEDINTELE ROMÄNIEI LE-A DAT DREPTATE ARTIŞTILOR AFILIAŢI LA BNSLegea instituţiilor de spectacole şi concerte nu a fost promulgată

A.S.
Ziarul BURSA #Cultură / 21 iulie 2004

Artiştii afiliaţi la Uniunea Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole şi la Federaţia Artiştilor Interpreţi (membre ale Blocului Naţional Sindical) au reuşit să blocheze proiectul Legii instituţiilor de spectacole şi concerte iniţiat de deputatul Mihai Mălaimare, informează un comunicat de presă al BNS. După mai bine de o jumătate de an de demersuri făcute la nivelul comisiilor de cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, memorii înaintate Ministerului Culturii şi chiar acţiuni de stradă, sindicaliştii au obţinut respingerea acestui proiect în urma întîlnirii cu preşedintele Ion Iliescu.

În cadrul întîlnirii din data de 16 iulie 2004, reprezentanţii USIS (Cristian Şofron -preşedinte) şi FAIR (Leonard Pădureţ - preşedinte) alături de Ilinca Tomoroveanu (actriţă la Teatrul Naţional) şi Carmen Tănase (actriţă la Teatrul Odeon) i-au prezentat preşedintelui României argumentele împotriva acestui proiect de lege, reuşind să-l convingă de efectele dezastruoase pe care promulgarea legii le-ar fi avut asupra instituţiilor de spectacole.

La întîlnire au participat, de asemenea, ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu, şi iniţiatorul proiectului, deputatul Mihai Mălaimare, însă preşedintele Ion Iliescu le-a dat dreptate sindicaliştilor refuzînd să promulge o lege care ar fi condus la dezmembrarea instituţiilor de spectacole din România.

USIS şi FAIR au atras de mai multe ori atenţia asupra problemelor pe care proiectul legii instituţiilor de spectacole şi concerte le-ar fi creat dacă ar fi devenit lege.

Proiectul iniţiat de deputatul Mihai Mălaimare prevedea posibilitatea transformării contractelor pe perioadă nedeterminată în contracte pe perioadă determinată, fapt care ar fi condus la instabilitatea personalului angajat şi la lipsa totală a protecţiei sociale pentru artişti. Mai mult decît atît, interzicea dreptul la repaus săptămînal de două zile consecutive aşa cum prevede Codul Muncii şi legislaţia europeană în materie şi lăsa libertate totală de acţiune oricui dorea să concesioneze spaţiile instituţiilor de spectacole şi concerte.

Proiectul se va întoarce la comisiile de specialitate ale Parlamentului şi va fi supus din nou dezbaterii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro