Romania rusia 2018Romania rusia 2018

speakerigalerie fotovideopartenerievenimente bursa

Masa Rotundă "România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare"

Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, a organizat Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema: "România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare". Evenimentul a avut loc în data de 18 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.

Romania rusia 2018

speakeri

INIUSHKIN IGOR, AMBASADA RUSIEI ÎN ROMÂNIA
"A venit momentul să ne gândim la reînnoirea relaţiilor noastre de cooperare"

Schimburile de mărfuri dintre Rusia şi România au consemnat o scădere des­tul de mare în 2015 şi 2016, însă în 2017 au cres­cut, iar avansul din prima jumătate a lui 2018 este de circa 28%, ceea ce arată un interes reciproc, potrivit domnului Iniushkin Igor, Ministru Consilier la Ambasada Rusiei la Bucureşti.


TUDOR AFANASOV, CAMERA DE COOPERARE ECONOMICĂ ŞI CULTURALĂ ROMÂNO-RUSĂ
"Relaţiile dintre oamenii de afaceri români şi cei ruşi trebuie realizate direct, nu prin intermediari"

Investiţiile străine în Federaţia Rusă au însumat, anul trecut, 278 de miliarde de dolari, potrivit datelor care se regăsesc în îndrumarul de afaceri pentru Federaţia Rusă, postat pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), a afirmat, ieri, Tudor Afanasov, Preşedinte al Camerei de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă (CCECRR).


STRELTZOV SERGHEY ALEXANDROVICH, ENERCOM
"Suntem interesaţi de parteneriate cu business-ul din ţara voastră"

Enercom, companie care se ocupă cu soluţii tehnice şi financiare în domeniul eficienţei energetice, este interesată de parteneriate cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţara noastră, a declarat Streltzov Serghey Alexandrovich, directorul general al societăţii.


EGIDIU HENTES, BANCA INTERNAŢIONALĂ DE COOPERARE ECONOMICĂ
"Volumele necesarului de investiţii cresc"

Realitatea zilei de astăzi demonstrea­ză că interesele naţionale, dar şi problemele economice ale ţărilor se extind cu mult în afara graniţelor teritoriale, conform domnului Egidiu Hentes, vicepreşedinte al Consiliului de Adminis­traţie al Băncii Internaţionale de Cooperare Economică (BICE), care menţionează că, în acelaşi timp, volumele necesarului de investiţii cresc, iar proiectele devin din ce în ce mai complexe.


MURÂCIOV ALEXANDRU VASILIEVICH, UNIUNEA ÎNTREPRINZĂTORILOR ŞI INDUSTRIAŞILOR DIN RUSIA
"Relaţiile economice dintre România şi Rusia sunt de lungă durată"

Relaţiile economice dintre România şi Rusia sunt de lungă durată, acestea începând încă din 1944, a subliniat Murâciov Alexandru Vasilievich, Vicepreşedinte Executiv al Uniunii Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Rusia, Adjunct al Preşedintelui Consiliului Băncilor din Rusia şi Preşedintele Consiliului Coordonator al Asociaţiei Financiar Bancare pentru Cooperare Euroasiatică.


CĂTĂLIN IVAN, EURODEPUTAT
"Sunt unul dintre militanţii cei mai înverşunaţi pentru reluarea dialogului UE-Rusia"

Efectul cel mai grav al crizei dintre Uniunea Europeană şi Rusia este lipsa dialogului, consideră Cătălin Ivan, eurodeputat, membru al Grupului de Prietenie Europa-Rusia din cadrul Parlamentului European.


VARUJAN PAMBUCCIAN, DEPUTAT
"Ne confruntăm cu patru domenii tehnologice care deja schimbă lumea"

Ne confruntăm cu patru domenii tehnologice care deja schimbă lumea, este de părere deputatul Varujan Pambuccian, reprezentantul Comunităţii Armene în Parlamentul României. Cele patru domenii sunt robotica indus-trială, inteligenţa artificială, biologia sintetică şi fabricaţia aditivă.


IULIU MOLDOVEANU, ASOCIAŢIA CLUBUL ROMÂN DE MOBILĂ
"Avem forţa de muncă şi tehnologia necesare pentru a duce industria mobilei pe piaţa rusă"

Cifrele arată că ţara noastră reprezintă destul de mult în cadrul Uniunii Europene ca jucător în industria mobilei, fiind al şaselea exportator de mobilă, al optulea producător şi al treisprezecelea consumator, potrivit preşedintelui Asociaţiei Clubului Român de Mobilă, Iuliu Moldoveanu.


MIHAI IONESCU, ANEIR
"Trebuie să găsim soluţii punctuale la problemele dintre România şi Rusia"

Dacă vom compara PIB-ul României cu cel al Rusiei vom constata că diferenţa este de 1 la 17, a punctat Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), care a vorbit în nume personal. Domnia sa a menţionat: "Din punct de vedere al ponderii exporturilor româneşti în Rusia, suntem la circa 1%. Înainte de 1989, piaţa rusă însemna, uneori, 50% din exporturile ţării".


LIVIU SIMION, VICEPREŞEDINTE UGIR
"Îmi doresc ca relaţiile între companiile din Rusia şi România să fie mai puternice"

După criza prin care a trecut, sectorul construcţiilor se confruntă, astăzi, cu două probleme majore: forţa de muncă şi decapitalizarea societăţilor de construcţii, a afirmat, ieri, Liviu Simion, Vicepreşedintele Uniunii Generale a Indus-triaşilor din România (UGIR România) şi Preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).


OPARIN DIMITRIE ATICOVICH, SINARA TRANSPORT MACHINES
"Căutăm un partener în România pentru un consorţiu"

În România este nevoie de reabilitarea infrastructurii de transport feroviar, deoarece ţara noastră nu poate asigura cerinţele de viteză de rulaj ale Uniunii Europene, de 160 km/oră, a afirmat Oparin Dimitrie Aticovich, director-general al Syntera Investment System şi reprezentant al constructorului rus de locomotive şi căi ferate Sinara Transport Machines (STM).


EGOR IVANKOV, DIRECTOR GENERAL SALUS
"România are potenţial mare în exportul de mobilă de calitate"

Oamenii de afaceri ruşi susţin că relaţiile lor cu partenerii români trebuie să treacă la un nou nivel, din punct de vedere economic, în ciuda problemelor din ultimii ani ivite din aplicarea sancţiunilor economice impuse Federaţiei Ruse de către Uniunea Europeană.


VIOREL MARIAN PANĂ, FOST PREŞEDINTE BVB
"Este necesară stabilirea unei agende strategice româno-ruse"

Schimburile comerciale dintre România şi Federaţia Rusă au ajuns, anul trecut, la aproximativ 4 miliarde de dolari, valoare în creştere comparativ cu 2016, când acestea s-au cifrat la 3,3 miliarde de dolari, cu o balanţă pozitivă pentru Rusia - de 1,5-1,6 miliarde de dolari, a afirmat, ieri, Viorel Marian Pană, fost Preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).


FLORIN LUCA, SECRETAR GENERAL FUNDAŢIA TITULESCU
"România şi Rusia vor avea relaţii foarte bune în viitor"

Vitorul ţărilor noastre depinde de înţelegerea comună a situaţiei actuale şi de acţiunile noastre pozitive, care trebuie să fie "out of the box", consideră Florin Luca, Secretar General al Fundaţiei Titulescu, care adaugă: "Un prim pas ar fi să ne imaginăm cum am putea trece de la abordarea actuală pe linie de securitate, ce are o orientare exclusiv militară, către o abordare capitalistă, care este mai profitabilă pentru toţi actorii care se află sau vin jurul Mării Negre".


DOREL PARASCHIV, ASE
"Ne propunem să furnizăm absolvenţi care să răspundă nevoilor mediului de afaceri"1

Academia de Studii Economice îşi doreşte să consolideze relaţia pe care o are cu mediul de afaceri şi să furnizeze candidaţi absolvenţi cu cele mai bune capacităţi pentru a răspunde cât mai bine nevoilor de pe piaţa muncii, a declarat Dorel Paraschiv, Profesor Doctor Universitar în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE).


video

Partea a I-a
Partea a II-a

Organizator

Ziarul BURSA

şi


Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă


în parteneriat cu


Academia de Studii Economice Bucureşti


Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică


Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă

Parteneri

media

Alte Evenimente

CSR şi sustenabilitate

CSR şi sustenabilitate
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a II-a ediţie a conferinţei “CSR şi sustenabilitate”, în data de 21 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon AB.

detalii eveniment

Energia în priză

Energia în priză
- a XII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a XII-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, în data de 25 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa.

detalii eveniment

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică
- a VIII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”, în data de 13 iunie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB.

detalii eveniment

Piața financiar-bancară

Piața financiar-bancară
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Piaţa financiar-bancară”, în data de 21 mai 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

România – Strategia dezvoltării

România – Strategia dezvoltării
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediţie a conferinţei “România – Strategia dezvoltării”, în data de 23 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon D, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

FORUMUL INVESTITORILOR

FORUMUL INVESTITORILOR - 2024
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat “FORUMUL INVESTITORILOR - 2024: Provocările și oportunitățile anului”, eveniment ajuns la a III-a ediție, ce a avut loc în data de 20 martie 2024, începând cu ora 10:00, la Radisson Blu Hotel Bucharest, sala Atlas 2, din Calea Victoriei 63-81.

detalii eveniment

Codul Insolvenţei

Codul Insolvenţei
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) şi Institutul Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA), a X-a ediţie a conferinţei “Codul Insolvenţei”, în data de 29 februarie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

Gala BURSA 2023

Gala BURSA 2023


Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, a avut loc în data de 21 noiembrie 2023, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.

detalii eveniment

CSR şi sustenabilitate 2023

CSR şi sustenabilitate 2023


Ziarul BURSA a organizat conferinţa “CSR şi sustenabilitate”, în data de 10 octombrie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17, Bucureşti.

detalii eveniment

Energia în priză 2023

Energia în priză 2023
- a XI-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a XI-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, ce a avut loc în data de 26 septembrie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7, Bucureşti.

detalii eveniment

Digitalizarea României

Digitalizarea României
- a IV-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizarea României”, ce a avut loc în data de 11 iulie 2023, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB din Calea 13 Septembrie 90

detalii eveniment

România - Strategia dezvoltării

Piața financiar-bancară
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “Piaţa financiar-bancară”, ce a avut loc în data de 28 iunie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.

detalii eveniment

România - Strategia dezvoltării

România - Strategia dezvoltării
- a IX-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “România – Strategia dezvoltării”, ce a avut loc în data de 24 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.

detalii eveniment

Business şi Antreprenoriat

Business şi Antreprenoriat
- a XI-a ediţie -

Ziarul BURSA, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), a organizat conferinţa “Business şi Antreprenoriat”, ce a avut loc în data de 4 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.

detalii eveniment

FORUMUL INVESTITORILOR 2023

FORUMUL INVESTITORILOR 2023
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat FORUMUL INVESTITORILOR - 2023: Provocările și oportunitățile anului, eveniment ajuns la a II-a ediție, ce a avut loc în data de 21 martie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum.

detalii eveniment

Codul Insolvenţei

Codul Insolvenţei
- a IX-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), a IX-a ediţie a conferinţei “Codul Insolvenţei”, în data de 15 februarie 2023, începând cu ora 09:30, la Hotel Pullman,World Trade Center Bucharest, sala New York.

detalii eveniment

Securitatea cibernetică

Securitatea cibernetică
- a VII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a VII-a ediţie a conferinţei “Securitatea cibernetică”, în data de 31 ianuarie 2023, începând cu ora 09:30, la Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, sala Cişmigiu, din str. Doamnei nr. 12, Bucureşti.

Evenimentul s-a desfăşurat cu participare fizică şi a fost transmis, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA

Organizator

Ziarul BURSA

şi


Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă


în parteneriat cu


Academia de Studii Economice Bucureşti


Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică


Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă

Parteneri

media

Alte Evenimente

CSR şi sustenabilitate

CSR şi sustenabilitate
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a II-a ediţie a conferinţei “CSR şi sustenabilitate”, în data de 21 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon AB.

detalii eveniment

Energia în priză

Energia în priză
- a XII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a XII-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, în data de 25 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa.

detalii eveniment

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică
- a VIII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”, în data de 13 iunie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB.

detalii eveniment

Piața financiar-bancară

Piața financiar-bancară
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Piaţa financiar-bancară”, în data de 21 mai 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

România – Strategia dezvoltării

România – Strategia dezvoltării
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediţie a conferinţei “România – Strategia dezvoltării”, în data de 23 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon D, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

FORUMUL INVESTITORILOR

FORUMUL INVESTITORILOR - 2024
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat “FORUMUL INVESTITORILOR - 2024: Provocările și oportunitățile anului”, eveniment ajuns la a III-a ediție, ce a avut loc în data de 20 martie 2024, începând cu ora 10:00, la Radisson Blu Hotel Bucharest, sala Atlas 2, din Calea Victoriei 63-81.

detalii eveniment

Codul Insolvenţei

Codul Insolvenţei
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) şi Institutul Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA), a X-a ediţie a conferinţei “Codul Insolvenţei”, în data de 29 februarie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA