Sănătate

5 decembrie 2016
BEI, acord de 1,5 milioane euro cu Ministerul Sănătăţii

BEI, acord de 1,5 milioane euro cu Ministerul Sănătăţii

Mathias KleinCompanii / 5 decembrie 2016

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un acord de servicii de consiliere cu Ministerul Sănătăţii din ţara noastră, în valoare de 1,5 milioane de euro, având ca scop facilitarea pregătirii proiectelor în vederea construirii a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, informează un comunicat de presă al BEI.

Colegiul Medicilor cere retragerea proiectului privind chestionarul trimis pacienţilor după externare

Colegiul Medicilor cere retragerea proiectului privind chestionarul trimis pacienţilor după externare

Stelian BădescuMiscellanea / 1 decembrie 2016

Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, retragerea de urgenţă a proiectului privind chestionarul trimis prin SMS pacienţilor după externare, reclamând că nu au fost consultaţi la elaborarea ordinului prin care ministerul vrea să afle de la cei care au stat în spital cât de mulţumiţi au fost de serviciile medicale, dacă li s-au cerut bani, cât de curat a fost şi dacă ar recomanda altor persoane să se trateze în acea unitate sanitară.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3897
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8110
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo