Organizator: Ziarul BURSA
 

 
în parteneriat cu


  Parteneri
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
Parteneri Media
 
 
 

 
 
 
 
CONFERINȚA FONDURILE EUROPENE sub genericul
"BUGETUL UE 2014-2020: Cum absorbim mai mult de 15% ?"

Eugen Teodorovici: "Eliminăm excesul de reglementare din accesarea fondurilor europene"

mărește imaginea
    Beneficiarii privați ar putea să nu mai fie obligați să organizeze licitații

    Excesul de reglementare este unul dintre factorii care au înfrânat puternic absorbția fondurilor europene, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. Domnia sa a precizat: "De exemplu, am constatat că beneficiarii privați ai fondurilor sunt obligați să facă licitații, deși nicăieri în procedurile Uniunii Europene nu este stipulat așa ceva. Uniunea Europeană impune organizarea licitațiilor doar pentru beneficiarii din sistemul public. Vreau să elimin această obligație pentru beneficiarii privați. Sper ca, în perioada imediat următoare, să primim răspunsul de la Comisia Europeană pe această temă și companiile private să poată derula mult mai repede proiectele".

     Ministrul Teodorovici a subliniat că este optimist privind accelerarea absorbției fondurilor europene, în urma măsurilor pe care le-a luat în acest an, precum simplificarea procedurilor birocratice din derularea proiectelor: "Sunt conștient că gradul actual de absorbție de 15% este foarte mic. Suntem pe ultimul loc în Europa. Dar Guvernul are voința politică să facă tot ce este necesar pentru creșterea gradului de absorbție. Până la finalul lunii iulie, vreau să rezolvăm toate restanțele de evaluare și implementare a proiectelor. Anul acesta trebuie să trimitem facturi de peste 6 miliarde de euro ca să evităm riscul de dezangajare".

    Ministerul Fondurilor Europene a făcut toate demersurile necesare pentru extinderea cu un an a perioa-dei de cheltuire a fondurilor și așteaptă răspunsul Comisiei Europene în acest sens.

    Ministrul Teodorovici a subliniat: "Asta nu înseamnă că se schimbă termenul final în care trebuie să ne încadrăm pentru plăți. Dacă nu cheltuim cât mai mult din fondurile alocate în acest an, punem presiune pe anii următori. Nu vreau să ne demobilizăm plecând de la experiența absorbției de până acum. Cred că suntem capabili să avem o absorbție mult mai bună și am luat foarte multe măsuri în acest sens. Diferența dintre noi și alte țări este pragmatis-mul. Alte țări și-au asumat anumite decizii. Noi nu am avut acest curaj în ultimii ani. Aceste lucruri trebuie să se schimbe".

    În prezent, corecția financiară este de circa 700 milioane de euro în cadrul programelor finanțate din fonduri comunitare, din cauza problemelor identificate de Comisie în cadrul achizițiilor publice derulate. Eugen Teodorvici a subliniat: "Exis-tă o directivă nouă europeană aproape de finalizare în domeniul achizițiilor publice. La finalul lunii septembrie este termenul estimat de adoptare a acestei directive. Noi mergem cu modificarea legislației noastre în paralel, ca să putem introduce rapid în Guvern legea de trans-punere a aces-tei directive, cu tot cu normele de aplicare".

    Programele operaționale care sunt, în prezent, blocate vizează Competitivitatea (POS CCE) și Transporturile (POST). Ministerul accelerează evaluarea celor câteva mii de proiecte din POS CCE și va lansa, în curând, call-uri pentru fondurile necontractate. În acest context, Eugen Teodorovici a amintit că ministerul a semnat acordul cadru cu 39 de companii pentru recrutarea experților pentru evaluarea și selecția proiectelor.

    Au fost lansate noi call-uri pe programul POS DRU (Dezvoltarea resurselor umane). Astfel, în luna iunie sunt așteptate companiile care să acceseze, în cadrul acestui program, suma de 350 milioane euro.

    Ministerul Fondurilor Europene continuă demersurile la Comisia Europeană pentru a putea deconta, din fondurile comunitare alocate perioadei 2007-2013, mari proiecte din infrastructura de transport și de mediu, care nu au fost incluse în programe și care sunt executate din bugetul public. Astfel, țara noastră are șansa să mai atragă încă 800 milioane de euro.

    Discutând cu beneficiarii proiectelor pe fonduri europene despre gradul de calificare a funcționarilor care lucrează în domeniu, Eugen Teodorovici a afirmat: "Constat că pe măsură ce românii se înmulțesc în funcții la Comisia Europeană, pentru România merge mai rău. Românii sunt cei mai duri auditori. Parcă vor să demonstreze ceva și fac excese. Mi s-a întâmplat să se interpreteze eronat un document bine întocmit. Sper să nu mai avem astfel de probleme în viitor".

    Domnia sa a mai spus că Guvernul a aprobat o Ordonanță potrivit căreia cei care se angajează în administrație publică pe domeniul fondurilor europene nu vor mai avea salarii minime pentru perioada de probă, ci vor primi remunerații corespunzătoare posturilor ocupate încă din prima zi de lucru.

    VARUJAN VOSGANIAN: "Competitivitatea, un cuvânt necunoscut nouă"
    BOGDAN VIȘAN, FRC: "Funcționarii publici - cea mai importantă resursă în absorbția fondurilor europene"
    RAMONA IVAN, ARB: "N-am crezut că se poate lucra atât de bine între bănci"
    SECRETARUL DE STAT IRIMESCU: "Băncile, dezinteresate de co-finanțarea proiectelor din agricultură"
    LEONARD CORNOIU, BT: "Lipsa personalului calificat - obstacol în atragerea fondurilor europene"
    OCTAVIAN NICULA, ADEPLAST: "Este criminal să aștepți un an pentru accesarea de fonduri europene"
    SECRETARUL DE STAT POPA: "Trebuie să fim pragmatici ca să accelerăm absorbția fondurilor europene"
    CRISTINA ANA, ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII: "Corecții de 20% din totalul fondurilor structurale absorbite, în 2007-2012"
    BALDAN, ITALO ROMENA: "Băncile trebuie să se implice mai mult în finanțarea proiectelor europene"
    FGCR: "Diminuăm riscul pe care și-l asumă băncile acordând credite agricole"
    PLOSCEANU, CSC: "Puțini constructori mai rezistă competiției pentru fondurile europene din 2014-2020"


.