Reporter: Titlul cărţii spune multe. De ce „40 de nopţi albe”?

Dan Nicolaie: Pentru că, la acest Campionat Mondial, ziua începea când se culcau ceilalţi şi se termina când adormeai şi tu. Sau invers. Meciurile se jucau la ore imposibile pentru Europa, iar după ultimul fluier începea adevăratul meci: documentare, scris, verificări, rescris. Patruzeci de nopţi am trăit mai mult în lumina monitorului decât în lumina soarelui. La un moment dat, nici nu mai ştii dacă e marţi sau duminică. Ştii doar că peste două ore începe alt meci.

Reporter: Cartea este despre fotbal?

Dan Nicolaie: Este despre fotbal doar în măsura în care „Bătrânul şi marea” este despre pescuit. Fotbalul este decorul. În spatele lui sunt oamenii, orgoliile, banii, politica, emoţiile şi poveştile care nu ajung niciodată pe tabela de marcaj. M-a interesat mai puţin scorul şi mai mult ceea ce rămâne după ce stadionul se goleşte.

Reporter: Cititorii vor găsi cronici sportive sau literatură?

Dan Nicolaie: Sper să găsească sinceritate. Nu am încercat să scriu literatură şi nici să demonstrez că ştiu fotbal, în textele din ziarul BURSA. Am scris exact cum am simţit. Uneori cu ironie, alteori cu revoltă, alteori cu nostalgie. Dacă cineva citeşte o pagină şi uită că este vorba despre un meci, înseamnă că mi-a ieşit.

Reporter: Se simte experienţa de jurnalist în fiecare pagină. Cât de mult v-a influenţat profesia?

Dan Nicolaie: Enorm. Jurnalismul te învaţă să vezi detaliul pe care ceilalţi îl ignoră. O grimasă la conferinţa de presă, un steward care aplaudă în secret, un copil care plânge după un penalty ratat. Ştirile sunt făcute din astfel de amănunte. La fel şi cărţile.

Reporter: În volum apar şi multe observaţii critice despre FIFA şi despre industria fotbalului. Nu v-a fost teamă că veţi deranja?

Dan Nicolaie: Dacă începi să scrii cu frica de a deranja, mai bine te apuci de Sudoku. Fotbalul de astăzi este un spectacol uriaş, dar şi o industrie care produce miliarde. Iar acolo unde sunt foarte mulţi bani apar inevitabil şi întrebări. Rolul jurnalistului nu este să aplaude, ci să întrebe.

Reporter: Totuşi, pasiunea pentru fotbal nu pare să fi dispărut.

Dan Nicolaie: Nu. Doar că s-a maturizat. La zece ani ţineam doar cu FC Argeş şi echipa naţională. Astăzi ţin cu fotbalul bine jucat şi cu poveştile bune. Am învăţat că un meci de 0-0 poate spune mai multe despre viaţă decât un 5-4 spectaculos.

Reporter: Există un moment pe care nu îl veţi uita niciodată?

Dan Nicolaie: Da. Nu este un gol şi nici o finală. Este liniştea de după un stadion plin. Când pleacă ultimii suporteri şi rămân doar oamenii care strâng gunoaiele. Atunci înţelegi că orice glorie este temporară şi că cineva trebuie întotdeauna să stingă lumina.

Reporter: Cartea vorbeşte şi despre nopţile petrecute în faţa tastaturii. Cum arată ele?

Dan Nicolaie: Ca un amestec de cafea rece, documente deschise în douăzeci de ferestre şi senzaţia permanentă că ai uitat ceva important. Există romantism în meseria asta, dar există şi foarte multă muncă. Cititorul vede două mii de cuvinte. Nu vede cele şase ore din spatele lor.

Reporter: Cine este cititorul ideal al acestei cărţi?

Dan Nicolaie: Nu neapărat microbistul. Mi-ar plăcea să o citească şi cineva care nu ştie regula ofsaidului. Dacă va descoperi că fotbalul poate fi o poveste despre oameni, atunci cartea şi-a atins scopul.

Reporter: Ce aţi învăţat după aceste patruzeci de nopţi?

Dan Nicolaie: Că timpul trece mai repede decât credem şi că memoria este un arbitru foarte indulgent. Uităm scorurile, dar ţinem minte emoţiile. Peste zece ani nu voi mai putea spune cine a avut 62% posesie într-un meci din faza grupelor. În schimb, îmi voi aminti perfect noaptea în care am terminat de scris un text şi afară începea deja să se lumineze.

Reporter: Dacă ar trebui să descrieţi cartea într-o singură frază?

Dan Nicolaie: Este jurnalul unui om care a plecat să urmărească un Campionat Mondial şi s-a întors cu mult mai multe întrebări decât răspunsuri.

Reporter: La ce lucraţi acum?

Dan Nicolaie: Încerc să mă împac cu somnul. După patruzeci de nopţi albe, chiar şi visele au nevoie de o perioadă de recuperare. Altfel, sper ca în toamnă să apară volumul de povestiri „Kilometrul 73”.

Reporter: Mulţumesc!