Parteneri
 

 

 

 

 

 

 

 
CONFERINȚA Fondurile europene Ediția a IV-a - "O șansă a economiei noastre"

    Organizator: Ziarul BURSA
 

 




Leonard Orban: Vrem să externalizăm unele activități către bănci


  Peste 120 de oameni de afaceri, bancheri, reprezentanți ai autorităților și jurnaliști au abordat, ieri, în cadrul Conferinței "Fondurile europene - O șansă a economiei noastre", organizată de ziarul BURSA, teme de actualitate, dar și detalii tehnice despre modul în care se derulează la noi procesul de absorbție a banilor europeni.

  Ajuns la cea de-a patra ediție, evenimentul a scos în evidență atât problemele cu care se confruntă beneficiarii în cadrul procesului de absorb-ție a fondurilor UE, cât și soluțiile propuse de mediul de afaceri pentru rezolvarea acestora.

  La finalul conferinței, întreprinzătorii au avut posibilitatea să discute cu specialiștii, în cadrul unor work shop-uri, pe marginea obstacolelor întâlnite în accesarea de bani europeni sau despre posibilitatea de a absorbi astfel de fonduri.

  Prezent la conferință, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a precizat că lipsa de coordonare între autorități a condus la situația în care se află țara noastră în domeniul absorb-ției fondurilor europene.

  Oficialul a adăugat că intenționează să externalizeze anumite activități: "Vrem ca anumite activități care, în momentul de față, nu pot fi bine efectuate de către autoritățile de stat să fie supuse unei licitații și să fie preluate de bănci, de organizațiile nebancare, pentru a fi mai bine ges-tionate. Totuși, activitatea va rămâne în mâinile autorităților de management".

   Domnia sa a ținut să sublinieze că țara noastră nu este contributor net la bugetul Uniunii Europene: "România a primit mai mult de 13 miliarde euro, în perioada 2007-2012 (sfârșitul primului trimestru) și a plătit circa șapte miliarde euro contribuție la bugetul UE. Deci, avem un beneficiu de aproape 6 miliarde euro".

  Gradul mic de absorbție a fondurilor europene este determinat, în primul rând, de construcția defectuoasă a întregului sistem, este de părere Ionel Blănculescu, secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri (CCMA), care a declarat: "România se deplasează în sens giratoriu pe drumul fondurilor europene, din cauza evoluției foarte lente a absorbției. România evită să intre pe un drum cu sens unic".

  CCMA a propus mai multe măsuri pentru ridicarea gradului de absorbție, printre acestea numărându-se restructurarea totală a sistemului de management și crearea unui sistem de finanțare punte.

  Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank, consideră că fondurile europene, agricultura și infrastructura reprezintă adevărata șansă de dezvoltare a țării noastre: "Fondurile europene, care sunt într-un anumit moment epuizabile, plus agricultura, care este, în opinia mea, inepuizabilă, la care s-ar adăuga nevoia de dezvoltare a infrastructurii, aceste elemente reprezintă adevărata șansă României".

  Domnia sa apreciază că, pe măsură ce, la nivel european, se vor clarifica lucrurile, băncile își vor îndrepta din nou atenția către creditare.


                                
Parteneri Media
 
   
.