Atacantul argentinian al echipei Atletico Madrid, Julian Alvarez, şi-a anunţat dorinţa de a părăsi clubul în această vară pentru a-şi „realiza visul”.

„Nu este momentul să vorbim despre asta, dar nici nu mă pot ascunde, încerc să fiu o persoană sinceră. Am vorbit cu oameni de la Atletico de Madrid şi cred că cel mai bine pentru toată lumea este un transfer. Vreau să-mi realizez visul”, a declarat el pentru ESPN.

Numele lui Julian Alvarez a fost asociat cu numeroase cluburi în această vară. Se pare că Luis Enrique apreciază profilul său, iar Barcelona l-a ales ca ţintă principală. Dar, deocamdată, Real Madrid este cea care a anunţat oficial acest lucru.

Preşedintele Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat chiar înainte de realegerea sa că va face o ofertă de 150 de milioane de euro pentru a-l achiziţiona.

Atletico Madrid a respins oferta, trimiţând orice potenţial cumpărător la clauza sa de reziliere, care este stabilită la 500 de milioane de euro.