Norvegia a învins Brazilia cu 2-1 şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Mai mult decât un rezultat, meciul a oferit imaginea unei schimbări pe care mulţi refuză încă să o accepte: polii fotbalului se mută, iar Brazilia nu mai reprezintă centrul universului.

În ultimele zile am auzit mai des replica „Brazilia nu mai este ce a fost” decât aud vara, pe litoralul românesc, „S-a stricat Vama Veche, nu mai e ca înainte”. Iar faptul că există suporteri din România, Bulgaria sau Mongolia care au ţinut cu Norvegia spune totul despre cât de mult s-a erodat simpatia pe care „Seleçăo” a construit-o în decenii de fotbal-spectacol.

Meciul a început în trombă. În minutul 3, Patrick Berg a înscris pentru nordici, însă VAR-ul a descoperit un ofsaid şi a stins rapid entuziasmul. Şapte minute mai târziu, Matheus Cunha s-a prăbuşit în careu după un contact cu Kristoffer Ajer şi a cerut imediat penalty. Faza era atât de clară încât singurul lucru greu de înţeles a fost de ce arbitrul american Ismail Elfath a avut nevoie de intervenţia VAR pentru a lua decizia corectă. Bruno Guimarăes a executat slab, iar Nyland a apărat fără emoţii.

La pauză s-a intrat cu 0-0. Haaland şi Vinicius Jr. lansaseră doar promisiuni. Glezna fină sau Ciocanul lui Thor? Întrebarea rămânea suspendată deasupra stadionului.

Repriza secundă a adus acelaşi duel al răbdării. Portarii au intervenit excelent, ocaziile au continuat să apară, iar Neymar a fost trimis pe teren într-o încercare disperată de a schimba cursul jocului. Efectul a fost greu de observat până în prelungirile prelungirilor.

În minutul 79, Erling Haaland a rezolvat prima parte a ecuaţiei. A marcat cu capul, exact cum îi stă bine unui atacant care transformă centrările în sentinţe. Brazilia a intrat instantaneu în criză: de timp, de spaţiu şi, mai ales, de personalitate. A atacat haotic, fără claritate, fără inspiraţie şi fără acel aer de invincibilitate care îi speria odinioară pe adversari.

Zece minute mai târziu, Haaland a demonstrat că nu trăieşte doar din jocul aerian. A plecat în viteză, a finalizat cu sânge rece şi a închis definitiv dosarul calificării. În minutul 97, Brazilia a mai obţinut un penalty. A transformat Neymar, dar nimic nu s-a mai schimbat în privinţa echipei calificate.

Prezenţa lui Carlo Ancelotti pe banca Braziliei demonstrează un adevăr pe care fotbalul îl confirmă periodic: oricât de mare ar fi un antrenor, nu poate face minuni şi din nimic...bici.

Poate că cea mai importantă concluzie a serii nu ţine însă de scor. Simpatia se construieşte în zeci de ani şi se poate risipi într-un singur deceniu. În schimb, o naţională care multă vreme a fost doar o notă de subsol în istoria fotbalului poate ajunge, prin muncă şi consecvenţă, să elimine Brazilia fără ca rezultatul să mai pară o minune. Norvegia nu mai este surpriza turneului. A devenit una dintre marile lui certitudini.