Fabio Cannavaro, antrenorul Uzbekistanului, a lăudat prestaţia lui Cristiano Ronaldo, care a marcat de două ori în victoria importantă a Portugaliei împotriva Lupilor Albi.
„Dacă îi dai un centimetru în careu, eşti mort”, a comentat antrenorul Uzbekistanului după meci. „Jucătorii joacă pentru el. Îl caută, îi dau mingea şi el face mereu curse excelente. Ca fundaş, trebuie să fii foarte inteligent ca să stai aproape de el”, a adăugat fostul fundaş al lui Real Madrid.
„Mulţi oameni cred că a juca în Asia, aşa cum face Cristiano (în Arabia Saudită), este o pierdere de timp. Dimpotrivă, vii la Cupa Mondială şi arăţi că la 41 de ani încă eşti înfometat. Messi joacă în MLS şi a scris şi mai multă istorie cu Cupa Mondială. Fotbalul nu mai este doar în Europa”, a continuat italianul, înainte de a concluziona: „Este un mare profesionist. I-am spus: «De ce nu mai joci câţiva ani?»”. Lupii Albi uzbeci nu sunt eliminaţi, dar trebuie să câştige împotriva RDCongo.
















Opinia Cititorului