Tribunalul de Arbitraj Sportiv a confirmat marţi, în apel, două amenzi aplicate de FIFA Federaţiei Mexicane de Fotbal din cauza scandărilor homofobe ale suporterilor săi în timpul unor meciuri amicale disputate în 2024, relatează AFP.

Tribunalul a acceptat totuşi o parte din argumentele FMF şi a anulat o sancţiune care prevedea închiderea parţială a 15% din tribune la următorul meci de nivel A FIFA al naţionalei mexicane. Amenzile se ridică la 60.000 şi 80.000 de franci elveţieni (76.310 şi 101.747 de dolari) şi sancţionează comportamentul suporterilor mexicani în timpul meciurilor împotriva Boliviei, Uruguayului şi Braziliei în vara anului 2024, apoi împotriva Statelor Unite în octombrie acelaşi an.

Federaţia mexicană a susţinut că a depus "toate eforturile posibile pentru a educa, a preveni şi eradica" strigătul "eeeeeh, puto" intonată de suporterii mexicani atunci când portarul advers efectuează o respingere. De asemenea, a susţinut că "sancţiunile impuse de FIFA nu erau eficiente pentru a influenţa comportamentul suporterilor şi nici pentru a descuraja recidiva", a explicat TAS într-un comunicat.

Incidente "izolate şi de scurtă durată", potrivit FMF

Potrivit FMF, incidentele care au dus la aplicarea amenzilor au fost "izolate şi de scurtă durată", însă arbitrii TAS au considerat că acţiunile suporterilor au fost "în masă şi majoritare" şi nu pur conjuncturale. Tribunalul recunoaşte că FMF a dedicat resurse şi eforturi semnificative pentru a eradica comportamentul jignitor al suporterilor, dar concluzionează că acesta persistă "şi că măsurile preventive nu au o pondere juridică suficientă" pentru a exonera federaţia de răspundere.

Această scandare este o problemă de lungă durată pentru Federaţia Mexicană, care a fost sancţionată de numeroase ori de-a lungul anilor. FIFA a obligat chiar Mexicul să joace două meciuri fără spectatori în timpul campaniei de calificare pentru Cupa Mondială din 2022 din cauza acestui refren homofob.

Mexicul, coorganizator al Cupei Mondiale din 2026 alături de Statele Unite şi Canada, va găzdui 13 meciuri ale competiţiei care începe la 11 iunie, iar FMF a lansat în luna mai o campanie pentru combaterea insultelor homofobe în stadioanele din ţară.