Paraguay a produs una dintre cele mai mari surprize ale Cupei Mondiale şi a eliminat Germania după loviturile de departajare, în urma unui meci încheiat 1-1 după 120 de minute. Când eşti gata să treci o partidă la categoria „pe asta o dorm”, zeul fotbalului îţi lasă de înţeles că urmează prima mare bombă a fazelor eliminatorii şi te obligă să mai faci o cafea. La turneul acesta am consumat probabil o plantaţie întreagă.
Pentru Paraguay, meciul a fost un război de gherilă purtat cu arcuri şi săgeţi împotriva unui adversar venit cu tancuri. Sud-americanii au alergat, au închis culoarele şi au lovit exact când trebuia. Primul mare semnal de alarmă a venit în minutul 42, când Enciso a deschis scorul şi a aruncat tribunele în aer.
Germania s-a trezit rapid din şoc. Havertz a egalat în minutul 54, iar de acolo meciul a devenit o luptă de uzură, cu nemţii împingând jocul spre poarta lui Orlando Gill şi paraguayenii apărând fiecare metru de teren ca şi cum de el depindea calificarea.
În prelungiri, în minutul 102, Tah a trimis mingea în plasă şi Germania a crezut că a găsit golul salvator. Bucuria a durat însă doar câteva zeci de secunde. Arbitrul a fost chemat la monitorul VAR şi a anulat reuşita, considerând că Waldemar Anton l-a împiedicat pe portarul Orlando Gill să intervină. Un moment care a schimbat complet destinul confruntării.
La loviturile de departajare, nervii au făcut diferenţa. Pentru Germania au transformat Kimmich, Musiala şi Amiri, dar au ratat Havertz, Woltemade şi Tah. Paraguayenii au înscris prin Mauricio, Gomez, Galarza şi Canale, în timp ce Sanabria şi Balbuena au ratat.
Paraguay merge mai departe după o calificare istorică şi demonstrează încă o dată că, la Cupa Mondială, diferenţa de valoare poate fi anulată prin disciplină, sacrificiu şi credinţă. Germania pleacă acasă mult mai devreme decât îşi imagina şi devine prima mare victimă a fazelor eliminatorii.















Opinia Cititorului