Belgia a învins clar SUA, scor 4-1, şi a tranşat pe teren o dispută care, în ultimele zile, ieşise cu mult din graniţele sportului.

Când politicienii îşi bagă coada în fotbal, „Dracii Roşii” devin, dintr-odată, simpatici pentru aproape întreaga lume. Anularea cartonaşului roşu primit de Balogun în meciul cu Bosnia, la presiunile venite dinspre administraţia Trump, a reuşit performanţa rară de a transforma Belgia în favorita publicului neutru. Explicaţia preşedintelui SUA, potrivit căreia nu ştia exact ce presupune un cartonaş roşu, dar a simţit că arbitrul greşise, depăşeşte cu mult spaţiul sportiv. Este mai degrabă definiţia unui anumit tip de comportament, în care convingerea că ai dreptate ţine loc de reguli.

Belgienii au început perfect. Charles De Ketelaere a deschis scorul încă din minutul 9, iar europenii au controlat jocul cu o lejeritate care părea să anunţe o seară fără emoţii. Tocmai de aceea egalarea americanilor a venit parcă din alt meci. Tillman a executat impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, mingea a fost deviată de zid şi l-a păcălit pe Courtois.

Entuziasmul gazdelor a durat mai puţin decât durează să comanzi un hamburger. Acelaşi De Ketelaere a readus Belgia în avantaj cu o lovitură de cap, iar reacţia echipei lui Rudi Garcia a fost cea a unei formaţii mature, care ştie să gestioneze inclusiv surprizele neplăcute. La pauză era 2-1 şi se simţea deja un oftat colectiv de uşurare din partea celor care îşi doreau ca meciul să fie decis exclusiv de fotbal.

Vanaken a făcut 3-1 în repriza secundă şi Belgia părea deja cu gândul la confruntarea cu Spania. Americanii au presat, au dominat finalul partidei şi au împins jocul spre poarta lui Courtois, dar dominaţia lor a rămas fără urme pe tabela de marcaj. Lovitura finală a dat-o Lukaku, iar scorul, 4-1, nu lasă loc de prea multe discuţii.

Cu această ocazie putem fi siguri de un lucru, Trump şi foarte mulţi americani au aflat ce înseamna un cartonaş roşu. Inclusiv unul metaforic, care te trimite în afara competiţiei. Presiunea de a face pe plac gazdelor s-a risipit, iar sportul şi-a revendicat dreptul de a-şi stabili singur învingătorii. În fotbal au existat întotdeauna dictatori. Numai că aceştia purtau tricoul cu numărul 10, nu costum şi cravată. Dictau ritmul jocului, nu deciziile arbitrilor, şi îşi impuneau voinţa prin driblinguri, nu prin declaraţii.

Iar replica finală merită împrumutată din serialul american Midnight Caller, care a avut şi pe la noi destui admiratori: „Noapte bună, America, oriunde te-ai afla!”