Portugalia a învins Uzbekistanul cu 5-0. Recunosc, m-a împins păcatul să mă apuc să scriu câte ceva despre Cristiano Ronaldo înainte de începerea partidei. Îmi cer scuze, dumneavoastră. Îmi cer scuze şi lui că am avut un astfel de gând înaintea unui meci în care Portugalia întâlnea o naţională aflată la primul ei Mondial. Dar, mereu există un „dar”, şi în bine, şi mai ales în rău. M-am temut că iar va încerca să câştige o cursă de Formula 1 concurând cu un cărucior de cărat butelii propulsat de amintiri. M-am temut că va alerga după o minge pe care picioarele nu o mai pot prinde, că va cere pase pe care colegii nu i le mai datorează şi că va încerca să convingă timpul să mai semneze o prelungire.

Fotbalul însă are un simţ al umorului superior comentatorilor. Am vrut să fiu milos şi am fost contrazis fără milă.

Ronaldo a început fără să forţeze, aproape împăcat cu propriul trup, ceea ce reprezintă deja o victorie. La 41 de ani, portughezul nu mai are nevoie să demonstreze nimic. Numai că el continuă să se comporte ca şi cum ar avea de recuperat ceva. Poate un gol, poate un record, poate tinereţea. Golul a venit repede, în minutul 6, şi, cu el, şi liniştea. A venit şi generozitatea, o lovitură liberă în care toată lumea îl privea pe Ronaldo, executată perfect de... Nuno Mendes. Minutul 17 şi era 2-0. Uzbecii au marcat şi ei, un gol superb, dar un fault anterior a ruinat momentul de glorie al asiaticilor. În minutul 39 a mai căzut un record (nu le mai ţinem şirul, dar pe acesta îl menţionăm: a reuşit să înscrie la al şaselea Mondial consecutiv - 2006, 2010, 2014, 2018, 2022, 2026), după ce Ronaldo a sprintat ca în tinereţe şi a înscris ca în momentele lui de glorie. Ronaldo s-a liniştit şi, odată cu el, ne-am liniştit şi noi. A fost mare şi încă e mare. Am scăpat cu toţii de spectrul unui final ratat, în care o statuie uriaşă se poate surpa sub propriile ambiţii. Ambiţia încă are justificare şi aşteptăm continuarea.

De partea cealaltă, Uzbekistanul joacă precum o naţiune care tocmai a descoperit că visurile mari nu sunt rezervate doar celor bogaţi şi puternici. Nu au nume sonore, dar au entuziasmul celor care nu ştiu încă de ce ar trebui să se teamă. În minutul 59 s-a făcut 4-0, după o eroare în grup a defensivei lui Cannavaro. Rafa Leao, proaspăt intrat, a făcut 5-0 în minutul 86 şi a închis tabela.

Altfel, să revenim la... Ronaldo. Fie că joacă bine sau prost, rămâne o prezenţă imposibil de ignorat. Există fotbalişti mari şi există fotbalişti care transformă fiecare meci într-un episod al propriei biografii.

Problema portughezului este că, uneori, încearcă să-l învingă pe cel mai încăpăţânat adversar dintre toţi: timpul. Şi, deşi timpul câştigă mereu la puncte, Cristiano continuă să intre în ring. Poate din orgoliu. Poate din pasiune. Poate pentru că unii oameni nu ştiu să trăiască altfel decât în lumina reflectoarelor.