Franţa a învins Marocul cu 2-0 şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după un meci care s-a anunţat tensionat din toate punctele de vedere, dar care, pe teren, a fost decis fără mari emoţii de vicecampioana mondială.
Înaintea fluierului de start se vorbea mai mult despre ceea ce s-ar putea întâmpla în tribune şi pe străzile Franţei decât despre fotbal. Pe gazon, însă, prima repriză a fost surprinzător de calmă. Francezii au atacat aproape permanent, în timp ce Marocul şi-a aşezat toate piesele în propria jumătate de teren şi nu a investit nici măcar un franc în ofensivă.
Ocaziile au început să curgă încă din start. Până în minutul 5, francezii şi-au creat două oportunităţi importante, iar până la pauză au controlat autoritar jocul. Breşele în apărarea marocană au existat, doar că finalizarea a lipsit. Kylian Mbappe a ratat un penalty în minutul 34, cu o execuţie surprinzător de moale, iar Bono a intuit fără probleme colţul. Portarul marocan a fost omul primei reprize, iar atunci când nici el nu a mai putut interveni, a făcut-o bara, la şutul lui Digne din minutul 45.
Franţa a semănat cu un TGV lansat la viteza maximă: elegant, rapid şi spectaculos, dar incapabil să oprească în vreo gară. Până la pauză.
După reluare, Marocul a încercat să urce liniile şi să joace mai curajos. Ofensiv nu a câştigat aproape nimic, defensiv a pierdut aproape totul. Spaţiile au apărut, iar TGV-ul francez şi-a găsit, în sfârşit, destinaţia. Mbappe a deschis scorul în minutul 60, cu un şut din marginea careului, iar şase minute mai târziu Dembele a închis definitiv partida. Ce nu a funcţionat de la 11 metri a mers perfect de la 16.
Franţa şi-a confirmat încă o dată forţa. Marocul a trimis primul şut pe spaţiul porţii abia în minutul 83, un detaliu care spune aproape totul despre raportul de forţe din această confruntare.
Dincolo de fotbal, partida a avut şi o importantă componentă socială şi geopolitică. Presa franceză şi internaţională avertizase în ultimele zile asupra riscului unor incidente după meci, având în vedere comunitatea marocană numeroasă din Franţa şi precedentele create după alte confruntări importante. Autorităţile au mobilizat efective impresionante de ordine publică, conştiente că, uneori, un meci de fotbal poate spune mai multe despre o societate decât o dezbatere politică.
Problemele sociale nu se rezolvă însă într-o seară şi nici în timpul unei Cupe Mondiale. Fotbalul îşi vede de drumul lui. Franţa este din nou în semifinale şi, după demonstraţia de autoritate din faţa Marocului, transmite un mesaj clar tuturor adversarelor rămase în competiţie: drumul spre trofeu trece prin Paris... chiar dacă finala se joacă pe alt continent.















Opinia Cititorului