Spania e prima finalistă a Cupei Mondiale, după ce a trecut de Franţa cu scorul de 2-0, într-un meci pe care l-a controlat tactic cu autoritate. Franţa a arătat la acest turneu că joacă în lung, direct pe poartă, iar spaniolii că plimbă mingea pe lat, ameninţând mai întâi tuşele după care se gândesc şi la plasele porţilor. Latul a fost mai eficient! Gusturile fotbalistice nu se discută, destinaţia este aceeaşi, doar drumul diferă. Experţii spun că la fel stau lucrurile şi în cazul religiilor. Evident, ar mai trebui să băgăm în discuţie agricultura şi politica şi am găsi patrulaterul la care se pricepe toată lumea.
Oul sau găina?
Mbappe sau Yamal?
Omenirea nu a dus lipsă de întrebări fundamentale, i-au lipsit de cele mai multe ori răspunsurile.
De această dată am obţinut unul, ştim prima finalistă a Cupei Mondiale 2026: Spania. O ştim de fapt şi pe a doua, care e prima în finala mică: Franţa. Complicat? Deloc, e cam ca fotbalul cu multe pase.
Prima repriză a aparţinut clar ibericilor, ajutaţi şi de un cadou nesperat din partea adversarilor. În minutul 20, Digne a comis un „tonto-penalty”, şutând cu mai multă convingere în Yamal decât în minge. Oyarzabal a transformat fără emoţii şi a deschis scorul.
Franţa a părut surprinzător de lipsită de reacţie. A construit greoi, a cedat posesia în multe momente şi a produs prea puţine situaţii de gol pentru o echipă cu asemenea resurse ofensive. Când lucrurile încep prost, de multe ori continuă la fel. În minutul 30, Saliba s-a accidentat şi a părăsit terenul, iar problemele lui Didier Deschamps s-au înmulţit.
Spania a profitat şi a ridicat nivelul jocului, oferind câteva secvenţe de fotbal care au justificat statutul de campioană europeană. Între cele două echipe s-a aflat însă şi arbitrul Ivan Barton, din El Salvador, care a părut depăşit de importanţa partidei şi a reuşit performanţa rară de a-i nemulţumi pe toţi. O alegere FIFA greu de înţeles pentru o semifinală mondială.
La pauză concluzia era simplă: dacă Franţa nu schimba ceva radical, finala devenea o iluzie. Nu a schimbat aproape nimic.
Primele minute ale reprizei secunde au confirmat că vicecampioana mondială rămăsese captivă în acelaşi joc fără orizont. În aceste condiţii, golul lui Pedro Porro, din minutul 58, a venit aproape firesc. Yamal a înscris şi el după o acţiune spectaculoasă, însă câţiva centimetri l-au despărţit de gol, arbitrii confirmând poziţia de ofsaid.
Ultimele minute au fost un festival al neputinţei franceze. Echipa care, teoretic, trebuia să alerge după egalare a părut resemnată, în timp ce Spania a administrat avantajul cu maturitatea unei formaţii care ştie exact ce are de făcut.
Tiki-taka a mai câştigat o bătălie. TGV-ul francez, care a mers cu viteză maximă în primele faze ale turneului, şi-a găsit în cele din urmă capătul liniei. Spania merge în finală cu impresia că are încă rezerve, iar acesta este, probabil, cel mai neliniştitor semn pentru viitoarea adversară.















1. Au jucat mai bone
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2026, 06:13)
Au meritat spaniolii pe deplin. Superb joc de pase, viteză de reacție și joc de echipă
Vedetismul francezilor i-s împiedicat să-și valorofice calitățile individuale . Faultul prostesc și inutil al lui Mbappe a arătat neputința unor copii milionari și râzzgâiați în fața unei forțe mature și disciplinate.
Cel mai bun, a câștigat.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2026, 08:00)
Muncitorii din echipa Spaniei ai invins Vedetele scapatate ale Frantei care se considerau invingatoare inainte de inceăere meciului. Ridicati in slavi si platiti cu sume care nu justifica in nici un fel acest dezmat financiar pe care il castiga cei mai multi dintre titularii din echipa Frantei,asazisii Galactici au parut niste Catelusi rsfatati care se vedeau invingatori inca de la Vestiare, alde MBAPE au fost dresati de niste dresori care nu numai ca iau dresat dar iau facut si de ras. Ieri, a fost ziua Frantei iar asazisii extraterestri care compun national lui Macron. au arata declinul lui Macron care a adus Franta,fost msareata,imtr-o Tara care seamana tot mai mult cu un COCOS JUMULIT. Mbape se milogea de arbitru sa le dea si francezilor un corner, iar cand acesta le-a acordat lovituri din apropierea careului spaniolilor, acelasi Mbape, s-a transformat din fotbalist rasat, intr-un jucator de ruigbi. Se confirma inca odata ca muncitorii sunt cei care aduc plus valoare nu imbuibatii care castiga sume fabuloase. Felicitari Spania, ati trecut cu camionul peste TGVUL francez pe care l-ati adus la stadiul de CARUTA.!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2026, 08:21)
copii milionari și râzgâiați?
Iar vorbește foamea din propagandist.
Spaniolii abia prind un contract prin divizia B. Doamne.... :
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2026, 18:12)
Se putea sa nu fi tu un haurist? Cum ti-a trecut prin cap sa-l bagi pana si aici pe Macron? Cum poti sa spui ca Franta e un cocos jumulit cand tu te c..i in fundul curtii? Iei ceva copeici si de postarea asta?