Spania e prima finalistă a Cupei Mondiale, după ce a trecut de Franţa cu scorul de 2-0, într-un meci pe care l-a controlat tactic cu autoritate. Franţa a arătat la acest turneu că joacă în lung, direct pe poartă, iar spaniolii că plimbă mingea pe lat, ameninţând mai întâi tuşele după care se gândesc şi la plasele porţilor. Latul a fost mai eficient! Gusturile fotbalistice nu se discută, destinaţia este aceeaşi, doar drumul diferă. Experţii spun că la fel stau lucrurile şi în cazul religiilor. Evident, ar mai trebui să băgăm în discuţie agricultura şi politica şi am găsi patrulaterul la care se pricepe toată lumea.

Oul sau găina?

Mbappe sau Yamal?

Omenirea nu a dus lipsă de întrebări fundamentale, i-au lipsit de cele mai multe ori răspunsurile.

De această dată am obţinut unul, ştim prima finalistă a Cupei Mondiale 2026: Spania. O ştim de fapt şi pe a doua, care e prima în finala mică: Franţa. Complicat? Deloc, e cam ca fotbalul cu multe pase.

Prima repriză a aparţinut clar ibericilor, ajutaţi şi de un cadou nesperat din partea adversarilor. În minutul 20, Digne a comis un „tonto-penalty”, şutând cu mai multă convingere în Yamal decât în minge. Oyarzabal a transformat fără emoţii şi a deschis scorul.

Franţa a părut surprinzător de lipsită de reacţie. A construit greoi, a cedat posesia în multe momente şi a produs prea puţine situaţii de gol pentru o echipă cu asemenea resurse ofensive. Când lucrurile încep prost, de multe ori continuă la fel. În minutul 30, Saliba s-a accidentat şi a părăsit terenul, iar problemele lui Didier Deschamps s-au înmulţit.

Spania a profitat şi a ridicat nivelul jocului, oferind câteva secvenţe de fotbal care au justificat statutul de campioană europeană. Între cele două echipe s-a aflat însă şi arbitrul Ivan Barton, din El Salvador, care a părut depăşit de importanţa partidei şi a reuşit performanţa rară de a-i nemulţumi pe toţi. O alegere FIFA greu de înţeles pentru o semifinală mondială.

La pauză concluzia era simplă: dacă Franţa nu schimba ceva radical, finala devenea o iluzie. Nu a schimbat aproape nimic.

Primele minute ale reprizei secunde au confirmat că vicecampioana mondială rămăsese captivă în acelaşi joc fără orizont. În aceste condiţii, golul lui Pedro Porro, din minutul 58, a venit aproape firesc. Yamal a înscris şi el după o acţiune spectaculoasă, însă câţiva centimetri l-au despărţit de gol, arbitrii confirmând poziţia de ofsaid.

Ultimele minute au fost un festival al neputinţei franceze. Echipa care, teoretic, trebuia să alerge după egalare a părut resemnată, în timp ce Spania a administrat avantajul cu maturitatea unei formaţii care ştie exact ce are de făcut.

Tiki-taka a mai câştigat o bătălie. TGV-ul francez, care a mers cu viteză maximă în primele faze ale turneului, şi-a găsit în cele din urmă capătul liniei. Spania merge în finală cu impresia că are încă rezerve, iar acesta este, probabil, cel mai neliniştitor semn pentru viitoarea adversară.