Există oameni care colecţionează timbre, există oameni care colecţionează magneţi de frigider şi există Gianni Infantino, omul care colecţionează meciuri la Cupele Mondiale, ca un copil care încearcă să prindă toate figurinele dintr-o serie. Infantino doreşte să asiste la două meciuri pe zi, potrivit The Guardian, care citează „surse apropiate de FIFA”. Unul singur nu-i ajunge. Ar fi aproape o insultă la adresa fotbalului să nu vezi, în aceeaşi zi, un Qatar - Elveţia şi un Australia - Turcia. Istoria nu poate aştepta.
Aşa că preşedintele FIFA face ce face orice om responsabil în secolul XXI: sare din Mexico City la Guadalajara, de acolo la Los Angeles, apoi la San Francisco şi Vancouver, probabil cu aceeaşi naturaleţe cu care muritorii de rând merg până la magazinul de la colţ după pâine. Numai că pâinea domnului Infantino vine cu aripi şi cu sigla Qatar Airways (sponsor al FIFA) pe fuselaj.
În ritmul acesta, omul nu mai urmăreşte Cupa Mondială, ci face un fel de „Ocol al pământului în 80 de zboruri”, cu escala obligatorie pe covorul roşu şi cu amprenta de carbon suficientă cât să facă să transpire şi un urs polar obişnuit cu greutăţile vieţii.
Aici apare întrebarea aceea incomodă, pe care oamenii bine crescuţi o evită: la ce altceva ar putea folosi banii şi energia consumate pentru ca şeful FIFA să nu rateze nici măcar un corner?
Cu costul închirierii unui avion privat folosit cu generozitate imperială, probabil că sute de echipe de copii din Africa, Asia sau America Latină ar putea primi mingi, echipamente, terenuri decente şi antrenori. Mii de puşti care acum joacă desculţi pe pământ bătătorit ar putea afla că fotbalul nu începe şi nu se termină cu logo-ul FIFA imprimat pe fundalul unei conferinţe de presă.
Iar dacă tot ne place să vorbim despre cifre mari, poate că nişte sate africane ar prefera câteva puţuri de apă, nişte panouri solare sau nişte şcoli în locul satisfacţiei supreme că Gianni a bifat şi Spania - Capul Verde. Există comunităţi întregi care ar considera un miracol o fracţiune din combustibilul ars pentru ca preşedintele FIFA să poată spune, la cină, că a văzut şi repriza a doua.
Dar poate că suntem nedrepţi. Poate că omul se sacrifică. Poate că suportă eroic şampania de la bord, fotoliile care se transformă în pat şi stresul enorm al alegerii dintre somon şi file mignon. Viaţă grea. Nu oricine poate îndura asemenea poveri.
Fotbalul se declară, la fiecare congres, solidar, sustenabil şi preocupat de viitorul planetei. Apoi şeful lui traversează continentul de două ori pe zi ca să nu piardă un corner executat prost la Vancouver. Este genul de consecvenţă care ar trebui studiată în manualele de umor involuntar.
În fond, FIFA vorbeşte mereu despre dezvoltarea fotbalului la nivel mondial. Numai că, uneori, ai impresia că dezvoltarea se măsoară în kilometrii acumulaţi de preşedinte.
Adevărata performanţă nu ar fi să vadă două meciuri pe zi. Ar fi să stea locului.
Ar fi un record mondial cu adevărat spectaculos. Pentru planetă, pentru bunul-simţ şi, cine ştie, poate chiar pentru câteva mii de copii care încă mai cred că fotbalul este despre mingea care sare pe maidan, nu despre avionul privat care sare dintr-o ţară în alta.
Opinia Cititorului