Marocul a învins Scoţia cu 1-0, la Foxborough, într-un meci care a început cu promisiuni şi s-a terminat cu regrete. Nu pentru rezultat, ci pentru spectacol. Unicul gol a fost marcat de Ismael Saibari încă din minutul 2, după o pasă a lui Brahim Diaz.

Din acel moment, partida a intrat într-un soi de austeritate fotbalistică, de parcă cele două echipe ar fi primit ordin să economisească golurile pentru vremuri mai bune.

Au existat două momente de tensiune, ambele în careul marocan, dar VAR-ul s-a dovedit la fel de zgârcit ca jucătorii şi a refuzat scoţienilor două posibile penalty-uri. Nemulţumirile au rămas, golurile nu.

Scoţienii au încercat ceva pe final, mai mult din obligaţie morală decât din convingere, dar poarta marocană a rămas un obiect greu de găsit. Uneori au ratat cadrul, alteori au ratat ideea.

Spectatorul european neutru, dacă ar fi fost cu adevărat norocos, nu ar fi pariat pe victoria Marocului, ci ar fi avut inspiraţia să se culce în minutul 3. Ar mai fi recuperat puţin din somnul pierdut în acest iunie insomniac, în care programul Mondialului îi obligă pe mulţi să facă o logodnă cu cafeaua şi cu cearcănele.

Marocul continuă să confirme că semifinala de la ultimul turneu final nu a fost o întâmplare. Nu oferă samba, nu organizează carnaval, dar este o echipă serioasă, disciplinată şi eficientă. Scoţia reuşeşte performanţa rară de a avea unii dintre cei mai generoşi suporteri din lume şi unii dintre cei mai zgârciţi fotbalişti când vine vorba de frumuseţea jocului, fanii sunt campioni mondiali la atmosferă şi echipa e mereu la retrogradarea spectacolului.