Există meciuri care se termină la egalitate şi lasă impresia că nimeni nu a vrut să câştige. Olanda - Japonia, 2-2, a fost exact opusul. Ambele echipe au vrut victoria şi tocmai de aceea au oferit, probabil, cea mai frumoasă partidă a Cupei Mondiale de până acum.

În prima repriză, olandezii au avut iniţiativa şi au părut mai aproape de gol. Malen a fost primul care l-a încercat pe Suzuki, încă din minutul 3, iar portarul nipon avea să devină unul dintre personajele serii. Acelaşi Malen a mai fost refuzat o dată, iar Gakpo a trimis peste poartă, în timp ce japonezii au răspuns timid prin Nakamura. La pauză a fost 0-0, dar era acel 0-0 care anunţa că liniştea nu va dura.

Van Dijk a spart gheaţa în minutul 51, cu o lovitură de cap elegantă, din centrarea lui Gravenberch. Olanda părea să fi preluat controlul, însă Japonia a reacţionat imediat. Nakamura a egalat după numai şase minute, cu un şut deviat de la marginea careului, iar meciul a căpătat ritmul unui schimb de replici între doi maeştri ai scrimei.

Summerville a readus avantajul pentru „Portocala mecanică” în minutul 64, iar Suzuki a continuat să ţină Japonia în viaţă, respingând şi tentativa lui Gakpo. Când toată lumea se pregătea să consemneze victoria echipei lui Ronald Koeman, a venit minutul 89. Ito a executat un corner, Ogawa a prelungit cu capul, iar Kamada a împins mingea în plasă. 2-2 şi un final care a făcut dreptate unei echipe care nu a încetat să creadă.

Dacă Olanda a rămas fidelă ideii sale de fotbal ofensiv, Japonia a demonstrat încă o dată că disciplina şi răbdarea nu exclud curajul. Niponii joacă precum construiesc trenurile de mare viteză: precis, metodic şi fără zgomot inutil. Olandezii, în schimb, păstrează ceva din spiritul negustorilor care au navigat lumea timp de secole: mereu în căutarea unui nou atac.

La final, nimeni nu a plecat cu toate punctele, dar nici cu sentimentul unei ocazii ratate. Într-un turneu în care nu toate meciurile au fost memorabile, Olanda şi Japonia au demonstrat că fotbalul poate fi şi o conversaţie elegantă între două şcoli diferite, fără ca una să fie obligată să o reducă la tăcere pe cealaltă.