Dan Nicolaie

Am fost multe în această viaţă, dar astăzi am reuşit să joc, parţial, şi rolul imigrantului în Gara de Nord. De dimineaţă am aflat că un cotidian a scos un supliment tipărit despre Cupa Mondială.

Cum contribui la un supliment online dedicat subiectului (dacă citiţi aceste rânduri, sunteţi în mijlocul lui) şi sunt, în general, de modă foarte veche, am decis să merg să cumpăr ziarul.

Uşor de zis, greu de făcut. În zona redacţiei BURSA, unde activez, chioşcurile de presă sunt la fel de frecvente ca fântânile în deşert, aşa că am plecat voiniceşte spre Gara de Nord, ca să fiu sigur de reuşita acţiunii.

Am intrat în gară cu pieptul plin de aerul speranţei, când trei tineri, un băiat şi două fete, îmbrăcaţi cu veste pe care scria „Immigration Police”, m-au abordat şi mi-au mai tăiat din elan cu un „Hello!”.

- Hello! şi eu.

- Speak English?, au plusat ei.

- Speak, dar nu ştiţi limba română?, am parat eu.

- Sunteţi român?

Am confirmat şi mi s-a cerut să dovedesc asta. Singurul „act” pe care îl aveam în buzunar era o bancnotă de 100 de lei, uşor slăbită de războaie şi guvernări. Să o scot la lumină ar fi reprezentat o greşeală care nu ar fi dovedit absolut nimic. Aşa că am încercat şi am reuşit, prin viu grai, apelând la istorie, glume, proverbe şi la ceva din fostul farmec personal, să dovedesc că, deocamdată, în Gara de Nord din Bucureşti pot fi orice, dar nu imigrant.

Recunosc, nu am fost complet uimit de întâmplare. Am un vecin care îmi spune „Cecenul”, iar, în recenta vizită în Tunisia, localnicii nu m-au scos din „Ali Baba”.

M-am despărţit de tineri zâmbind, mai mult ei, şi m-am repezit fără ocolişuri în primul punct în care se vând ziare.

Eşec!

L-am atacat şi pe al doilea. Alt eşec, dar cu explicaţii:

- Ziarul de azi nu vine aşa de dimineaţă (n.r. era aproape prânzul), poate mai pe seară.

Am cumpărat, pentru a-mi onora efortul, un ziar cultural şi o revistă lucioasă cu informaţii despre CM 2026, destul de scumpă în raport cu „actul” pe care îl aveam la mine.

M-am retras fără glorie spre redacţie şi trebuie să admit că am parcurs în diagonală şi revista, care conţinea unele informaţii atât de vechi, încât m-am temut că o parte dintre jucătorii prezentaţi nu mai sunt în activitate, ca să nu zic... în viaţă.

Până la urmă, nici nu ştiu ce a fost mai greu: să dovedesc că sunt român sau să găsesc un ziar tipărit.