Norvegia a învins Coasta de Fildeş cu 2-1, dar mult mai greu decât s-ar fi aşteptat cei care au transformat-o, după preliminarii, într-un posibil cal negru al competiţiei.
Norvegia şi Coasta de Fildeş au început meciul cu graţia şi viteza unor buldozere coborâte în albia unui râu. Africanii au avut două ocazii în primele 40 de minute, nordicii nimic. Apoi a venit execuţia frumoasă a lui Nusa, în minutul 40, şi partida a părut că se dezmorţeşte. Până la pauză a mai existat o şansă mare, irosită de Haaland, care, până atunci, atinsese mingea de doar trei ori, de două dintre ele chiar în propriul careu.
S-a vorbit mult despre parcursul impecabil al Norvegiei din preliminarii, iar suporterii neutri, cuceriţi inclusiv de fanii care vâsleau simbolic prin tribunele americane, au început să viseze la o mare surpriză a turneului. Teoretic, Norvegia poate deveni campioană mondială. Practic, ar fi păcat de însăşi ideea de fotbal. Nordicii sunt atleţi remarcabili, disciplinaţi tactic până la obsesie, dar jocul acesta s-a născut pentru imaginaţie, nu pentru instrucţie militară.
În repriza secundă, Coasta de Fildeş a fost echipa pozitivă. A combinat, a atacat şi a avut iniţiativa, chiar dacă nu întotdeauna şi limpezimea necesară în faţa porţii. Au apărut ocazii la ambele porţi, iar insistenţa africanilor a fost răsplătită în minutul 74. Amad a egalat după o acţiune în care a trimis la vâslit patru fundaşi norvegieni.
Când prelungirile începeau să se contureze la orizont, din spuma mării a reapărut Haaland. Golul victoriei, marcat în minutul 86 cu un şut mai degrabă chinuit decât spectaculos, a fost suficient pentru a trimite Norvegia în optimi. Ivorienii au avut două ocazii mari în prelungiri, dar nu au avut şi puţin noroc.
Norvegia merge la întâlnirea cu Brazilia, Coasta de Fildeş merge acasă. Nu a lipsit mult să fie invers.
















Opinia Cititorului