Maroc este prima echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după victoria cu 3-0 în faţa Canadei. A fost un meci împărţit în două capitole aproape opuse: unul scris cu teamă şi prudenţă, celălalt cu personalitate şi eficienţă.

La fel ca aproape toate reprezentativele africane ajunse în fazele eliminatorii, marocanii au început precaut, chiar prea timid pentru o echipă care, la precedenta ediţie, juca o semifinală mondială. Curios, iniţiativa a aparţinut Canadei, care a abordat partida cu mai mult curaj şi a trecut prima pe lângă gol.

În minutul 22, Marocul a primit şi o lovitură serioasă. Saibari, una dintre principalele arme ofensive, s-a accidentat şi a părăsit terenul. Planul tactic a trebuit regândit din mers, însă nici contraatacurile nu au funcţionat. Aveau cam aceeaşi rată de succes ca mesajele puse într-o sticlă şi aruncate în ocean.

Contrar aşteptărilor, favorita a ajuns greu la poarta lui Crepeau. La pauză, tabela arăta un 0-0 perfect justificat. Dacă la goluri s-a făcut economie, la cartonaşe galbene s-a risipit cu generozitate: şase în doar 45 de minute.

Unul dintre marii poeţi contemporani ai Marocului, Abdellatif Laâbi, scria în poezia Viaţa: „ E de-ajuns că m-am trezit / soarele la dreapta mea / luna la stânga mea / şi că am păşit din pântecele mamei mele /până pe pragul acestui secol...”. Versurile descriu aproape perfect jocul marocanilor din prima repriză: simplă existenţă, nu dorinţă de afirmare.

La vestiare însă, probabil că nu s-au recitat poezii. După pauză a intrat pe teren o altă echipă. Mai hotărâtă, mai agresivă şi, mai ales, conştientă că la un Campionat Mondial nu ajunge să supravieţuieşti, trebuie să şi ataci.

În minutul 50, Ounahi a spart echilibrul cu un şut splendid de la marginea careului, după o fază construită inteligent împreună cu Hakimi. Din acel moment, experienţa marocanilor a început să cântărească tot mai mult. Au presat exact cât trebuia, au controlat ritmul şi au absorbit inteligent încercările disperate ale Canadei. Iar atunci când apărarea a fost depăşită, Bono a demonstrat din nou de ce este unul dintre cei mai siguri portari ai turneului.

Lovitura decisivă a venit în minutul 81. Un contraatac clasic, executat cu precizia unei echipe care ştie exact când trebuie să accelereze: Brahim Diaz i-a oferit o pasă excelentă lui Ounahi, iar acesta a închis definitiv conturile. În prelungiri s-a făcut 3-0, „vinovat”, Rahimi, pasă acelaşi Diaz.

Maroc merge în sferturile de finală şi confirmă că locul său între primele zece echipe ale lumii în clasamentul FIFA nu este rezultatul unei întâmplări. Nu impresionează mereu prin spectacol, dar are maturitatea echipelor care înţeleg că, în fazele eliminatorii, frumuseţea jocului este un bonus. Calificarea rămâne singura poezie care contează.