Columbia a debutat cu o victorie, 3-1 cu Uzbekistanul, însă rezultatul spune mai puţin decât a sugerat jocul. Sud-americanii au plecat cu cele trei puncte, dar nu şi cu aplauzele rezervate marilor favorite. Prima fotografie a turneului este pozitivă, doar că imaginea este uşor mişcată.

Munoz a deschis scorul în minutul 40, iar Columbia a părut să intre în pauză convinsă că un 1-0 este suficient. Semăna cu Portugalia de cu o zi înainte, care se culcase prea devreme la adăpostul avantajului minim. Numai că fotbalul mondial din 2026 pare să aibă oroare de autosuficienţă.

A fost nevoie de un gol (la capătul unei faze splendide) al lui Fayzullaev, „Messi din Taşkent”, pentru ca sud-americanii să se trezească. Reuşita uzbecului din minutul 60 a avut efectul unei alarme de incendiu într-o clădire prea liniştită. Columbia a apăsat imediat acceleraţia, iar Luis Diaz a readus avantajul doar cinci minute mai târziu.

Uzbecii nu s-au predat. Dimpotrivă. În final, s-au aruncat peste adversari în speranţa egalării, iar curajul lor a fost pedepsit. Campaz a închis tabela în minutul 90+9, într-o fază care a avut ceva din cruzimea fotbalului modern: când cauţi disperat un punct, eşti suprataxat.

Ajuns la 36 de ani, James Rodriguez (foto) continuă să poarte banderola şi speranţele unei generaţii. Există ceva aproape melancolic în povestea sa. De mai bine de un deceniu, fanii Columbiei aşteaptă marea confirmare, acel moment în care talentul uriaş să se transforme într-un trofeu important. Timpul a trecut, iar James a devenit între timp mai degrabă un simbol decât o promisiune.

Columbia este încă departe de laudele care au precedat startul turneului. Victoria există, clasamentul zâmbeşte, însă jocul nu justifică încă entuziasmul. Într-o Cupă Mondială în care outsiderii au învăţat să nu se mai teamă de numele mari, simpla superioritate tehnică nu mai este suficientă.

Nimic nu a fost demonstrat, nimic nu este compromis.