Selecţionerul Ţărilor de Jos, Ronald Koeman, şi-a anunţat demisia marţi, la o zi după eliminarea echipei sale în 16-imile Cupei Mondiale de către Maroc (1-1, 3-2 la penalty-uri). Fostul fundaş central era la conducerea echipei din 2023.

„Am luat aseară decizia de a-mi încheia mandatul de antrenor al echipei naţionale a Olandei”, a anunţat fostul fundaş central, aflat în funcţie din 2023, într-un comunicat publicat pe Instagram.

Olanda, care, ca la fiecare Cupă Mondială, spera să se numere printre principalii concurenţi după trei înfrângeri anterioare în finale (1974, 1978 şi 2010), a fost eliminată, luni seară, la loviturile de departajare, la Monterrey, la finalul unuia dintre cele mai bune meciuri jucate de la începutul turneului.

„Cu toţii împărtăşeam visul de a intra în istorie la această Cupă Mondială, dar am eşuat”, a declarat Ronald Koeman, care a avut prima sa perioadă ca antrenor al echipei naţionale între 2018 şi 2020. „Nimeni nu este mai dezamăgit decât mine. Ca antrenor, îmi asum întreaga responsabilitate”, a subliniat el.