Selecţionerul naţionalei din Coreea de Sud, Hong Myung-bo, a demisionat duminică, după eliminarea în faza grupelor Cupei Mondiale din 2026.
În cel de-al doilea mandat la conducerea echipei coreene, antrenorul în vârstă de 57 de ani a suferit un al doilea eşec dureros, fiind din nou eliminat prematur, la fel ca la Cupa Mondială din 2014.
După o victorie destul de promiţătoare împotriva Cehiei (2-1), echipa „războinicilor Taeguk” a suferit apoi înfrângeri în faţa Mexicului şi a Africii de Sud, de fiecare dată cu scorul de 1-0. Un total de trei puncte a fost insuficient pentru ca echipa să se numere printre cele mai bune opt echipe clasate pe locul trei, ceea ce ar fi însemnat calificarea în şaisprezecimile de finală.
Fostul căpitan al naţionalei, Hong Myung-bo, este considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria ţării. La Cupa Mondială din 2002, disputată pe teren propriu, fundaşul a obţinut Balonul de Bronz, acordat celui de-al treilea cel mai bun jucător al turneului. Coreea de Sud a ajuns atunci în semifinalele competiţiei.















Opinia Cititorului