După egalul spectaculos dintre Olanda şi Japonia, grupa F avea nevoie de o echipă care să pună lucrurile în ordine. Suedia a făcut-o fără prea multe discuţii. 5-1 cu Tunisia şi impresia că vikingii au coborât din corăbii cu gândul clar de a cuceri, nu de a negocia.

Ayari a deschis scorul încă din minutul 7, iar de atunci suedezii au dat senzaţia că meciul este jucat. Isak a făcut 2-0 în minutul 30, iar singurul moment în care tunisienii au avut impresia că se pot întoarce în partidă a fost golul lui Rekik, din minutul 43. Un 2-1 care, pentru câteva minute, a părut să anunţe o repriză secundă echilibrată.

N-a fost cazul.

Gyokeres a readus liniştea în tabăra nordicilor în minutul 59, iar Svanberg şi Ayari, cu reuşita din prelungiri, au transformat victoria într-o demonstraţie de forţă. 5-1 şi foarte puţine argumente pentru africani.

Tunisia nu a fost lipsită de ambiţie. A încercat să joace, să răspundă, să rămână în meci. Dar între dorinţă şi posibilitate există uneori aceeaşi diferenţă care există între o poezie şi un manual de inginerie. Suedezii au fost eficienţi, precişi şi aproape reci în execuţii. Au atacat fără grabă şi au lovit fără milă.

Pentru Tunisia, înfrângerea este dureroasă nu atât prin scor, cât prin impresia de neputinţă lăsată în repriza secundă. Pentru Suedia, victoria transmite un mesaj clar către Olanda şi Japonia: grupa F nu va fi decisă prin politeţuri diplomatice.