Anglia a început Cupa Mondială cu o victorie spectaculoasă, 4-2 cu Croaţia, iar optimismul britanic a explodat instantaneu. „Football's coming home”, au scandat fanii la Dallas, convinşi că trofeul mondial, plecat în 1966 într-o scurtă excursie, a găsit în sfârşit drumul spre casă. Harry Kane le-a ţinut isonul, chiar dacă a avut nevoie de două încercări pentru a transforma primul penalty.

Croaţii au dat primul semn de viaţă, prin Sutalo, însă englezii au lovit primii. Modric l-a faultat pe Madueke în careu, Livakovic a apărat penalty-ul executat de Kane, dar tehnologia şi regulamentele moderne au decis că portarul croat şi colegii săi se grăbiseră prea mult. La reluare, atacantul lui Bayern nu a mai iertat.

Croaţia nu a părut însă o echipă dispusă să joace rolul victimei. Baturina a egalat superb în minutul 36, după o pasă a lui Sucic. Kane a readus Anglia în avantaj înainte de pauză, cu o lovitură de cap, dar veteranul Perisic şi Petar Musa au făcut ca tabela să indice un spectaculos 2-2 la vestiare.

Repriza secundă a început ca un bombardament britanic. Bellingham a înscris cu ajutorul barei, iar Livakovic a intrat în modul „salvaţi ce se mai poate”. Portarul croat a rezistat eroic, respingând la Bellingham, Rice şi apoi, într-o fază care ar merita un capitol separat, la James, Gordon şi Konsa. Timp de câteva minute, goalkeeperul Croaţiei a părut ultimul om care mai credea că se poate.

Dar rezistenţa are limite. Pickford a avut şi el intervenţia lui importantă la şutul lui Pasalic, iar în minutul 85, Saka a livrat o pasă perfectă pentru Rashford, care a închis meciul.

4-2 şi Anglia visează din nou în stil mare. Este o tradiţie britanică aproape la fel de veche ca monarhia: după fiecare victorie importantă, trofeul pare să fie deja în drum spre Londra. Între timp, restul lumii priveşte cu un zâmbet ironic şi aşteaptă fazele eliminatorii.

Pentru că englezii au o relaţie specială cu speranţa. O cultivă cu entuziasm, o transformă în cântec şi, uneori, o pierd la penalty-uri.

Deocamdată, însă, nimeni nu le poate lua dreptul de a visa. Şi nici de a cânta că fotbalul se întoarce acasă.