Organizator: Ziarul BURSA
 

 
cu sprijinul


Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism

 
 
Asociația Română a Băncilor

  Parteneri
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
 
Parteneri Media
 
 

 

 
 
Conferința "Strategii de dezvoltare a IMM-urilor"

FLORIN JIANU, MINISTRUL DELEGAT PENTRU IMM: "Dorim să extindem activitatea FNGCIMM"

mărește imaginea
* Bancheri: "FNGCIMM nu mai reprezintă un partener de încredere pe termen lung"

* Ghețea: "Nu se pune problema unui management defectuos, ci a modului în care funcționează un sistem"

Pe masa Guvernului se află un memorandum care prevede extinderea activității Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, care ar urma să devină Fondul de Garantare a Creditelor din Fonduri Europene, a declarat Florin Jianu, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.

Unii bancheri prezenți, ieri, la conferința organizată de ziarul BURSA au afirmat că relația dintre instituțiile financiare și FNGCIMM este "mai mult teoretică decât practică", susținând că, după încheierea parteneriatului dintre cele două părți, FNGCIMM modifică unilateral convenția.

"În cazul oricărei garanții de peste 100.000 de euro emisă de FNGCIMM, nivelul garanției scade de la 80% la 70%, la inițiativa unilaterală a Fondului, băncile fiind doar înștiințate de această schimbare. Astfel că predictibilitatea este foarte scăzută", a afirmat unul dintre bancheri, subliniind că relația dintre cele două părți a fost foarte bună până în urmă cu circa un an și jumătate. "Acum, FNGCIMM nu mai reprezintă un partener de încredere pe termen lung", a completat sursa citată.

În replică, Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank și șeful Asociației Române a Băncilor (ARB), a subliniat că nu se pune problema unui management defectuos, ci a modului în care funcționează un sistem. Domnia sa a precizat: "Un fond de garantare care trebuie să se supună unor constrângeri iminente nu poate funcționa ca un fond privat. Există un curent potrivit căruia ar trebui să constituim un fond, fie prin majorarea capitalului FGCR (n.r. Fondul de Garantare a Creditului Rural), fie prin realizarea unui nou fond cu parteneri privați".

Legat de finanțarea sectorului IMM, Florin Jianu a ținut să precizeze că o bancă de dezvoltare ar trebui să aibă trei componente - să finanțeze start-up-uri și microîntreprinderi, să finanțeze în mod automat proiecte pe fonduri europene, fără dublarea cerințelor de acordare a creditelor, și să acorde credite-punte.

* Șapte noi programe pentru susținerea IMM

Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism (DIMMMAT) propune șapte noi programe pentru susținerea IMM-urilor, care să fie desfășurate începând de anul viitor, fiind solicitată suplimentarea fondurilor dedicate în acest sens, de la 60 de milioane de lei la 170 de milioane de lei, a anunțat ministrul delegat Florin Jianu.

Oficialul a menționat că, printre altele, noile programe vizează microindustrializarea, susținerea brandurilor, susținerea internaționalizării, cercetarea-dezvoltarea-inovarea, economia din mediul rural, susținerea economiei sociale.

Florin Jianu menționează că autoritățile au simplificat foarte mult modul de implementare a acestor programe: "În primul rând, nu mai cerem acele certificate constatatoare (...), ci o declarație pe proprie răsŹpundere că nu au datorii, după care noi vom încheia un protocol cu ANAF ca să vedem situația fiecărui întreprinzător. Nu văd utilitatea acesŹtor certificate".

Programele pentru susținerea IMM-urilor au fost puse deja în dezbatere, potrivit ministrului de resort, care a menționat că, în cadrul lor, sunt punctate, printre altele, componentele care aduc tehnologiile inovative, precum și inițiativele de internaționalizare.
În prezent, se află în derulare alte șapte programe de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

Una dintre inițiativele care se află în derulare, în acest domeniu, este programul care susține locurile de muncă subvenționate pentru absolvenții din 2014. Pentru acest program, sunt alocate 40 de milioane de euro, din fonduri europene, până acum fiind create 3000 de locuri de muncă prin respectivul instrument. Inițiativa funcționează de la finalul lunii august, existând circa 600 de companii beneficiare, după cum ne-a spus domnul Jianu.

"Pentru o microîntreprindere susŹținem un număr maxim de trei noi locuri de muncă pentru proaspeții absolvenți, pentru o societate mică - șapte locuri de muncă, iar pentru o firmă mijlocie - 15 noi locuri de muncă", ne-a mai precizat ministrul de resort, afirmând că salariul lunar net este de 900 de lei pentru un absolvent de liceu și de 1.300 de lei pentru un absolvent de facultate. Companiile trebuie să mențină locurile de muncă pe perioada pentru care au fost alocate sumele de bani.

În cadrul conferinței de ieri, ministrul delegat pentru IMM a adus în discuție și Strategia întocmită de DIMMMAT, subliniind că aceasta este realizată pe cinci piloni, după cum urmează: educația antreprenorială, accesul la finanțare, accesul la piețe, inovarea-cercetarea-dezvoltarea și flexibilitatea administrativă.

Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii a fost aprobată de Guvern în luna septembrie și se află în stadiul de implementare.

Ministrul delegat Florin Jianu a anunțat că se fac demersuri la nivel guvernamental pentru modificarea Legii contabilității, o Ordonanță de Urgență în acest sens urmând să fie pusă pe masa Guvernului săptămâna viitoare.
"Vorbim, de fapt, despre implementarea noii Directive Europene în domeniu, care ar trebui să fie obligatorie, la noi, de la 1 ianuarie 2016. Însă cred că este util să o aplicăm imediat, pentru simplificarea contabilității", a explicat Florin Jianu.


    OVIDIU NICOLESCU, CNIPMMR: "Avem nevoie de clustere inovative pentru IMM-uri, în fiecare regiune"
    CLAUDIA IONESCU, ADRBI: "Au fost identificate măsuri de simplificare a rambursării fondurilor UE"
    CORINA VULPEȘ, EXIMBANK: "IMM-urile pot obține de la EximBank până la 1,5 milioane euro pentru investiții"
    CRISTIAN PÂRVAN, AOAR: "Creativitatea trebuie văzută ca o șansă de valoare adăugată"
    OKAN YURTSEVER, GARANTI LEASING: "IMM-urile vor contribui din ce în ce mai mult la PIB, în următorii ani"
    DANIELA MARIN, BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE: "BERD va oferi granturi pentru 60-70 de IMM-uri românești, în 2015"
    RADU GRAȚIAN GHEȚEA, ARB: "Una din șapte companii se află în insolvență"
    CRISTINA CHIRIAC, ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A ANTREPRENORILOR: "Statul și mediul de afaceri trebuie să găsească politici ușoare de accesare a fondurilor"
    LAURENȚIU DINU, AMCHAM: "UE ne alocă 42 miliarde euro pentru perioada 2014-2020"
    PETER BARTA, FUNDAȚIA POST- PRIVATIZARE: "Este nevoie de instrumente de finanțare cu efect de levier pentru un sistem sănătos"
    ALIN MITRICĂ, MFE: "Trebuie să facilităm accesul întreprinderilor la finanțarea europeană"


.