speakeri
Dragoş Preda
Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
•“Cadrul legal pentru lansarea licitaţiei 5G trebuie definit până la finalul anului”
VIDEO
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor are, în prezent, în analiză punctele de vedere şi observaţiile cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, a afirmat Dragoş Preda, secretar de stat în cadrul Ministerului de resort. Domnia sa a mai spus că, aşa cum au subliniat şi oficialii ANCOM, este nevoie pentru finalul acestui an să se determine şi cadrul legal pentru a putea lansa licitaţia pentru spectrul 5G. "Discuţiile la nivel european au punctat necesitatea unui calendar unitar pentru a vorbii despre interoperabilitate, care are impact şi asupra infrastructurii şi soluţiilor de care vom dispune nu numai pentru teleşcoală şi pentru telemuncă, dar şi pentru alte sectoare", a mai afirmat reprezentantul ministerului. Dragoş Preda a precizat, totodată, că decalajele dintre zonele urbane şi cele rurale trebuiesc rupte, iar fiecare cetăţean trebuie să dispună de conectivitate.
Radu Nicolescu
Consilier de stat la Cancelaria primului ministru în domeniul IT
•“Circa 70% din şcoli sunt conectate la internet”
VIDEO
Circa 70% din şcoli sunt conectate la internet, a precizat Radu Nicolescu, Consilier de stat la Cancelaria primului ministru în domeniul IT, în contextul apropierii începutului de an şcolar. În prezent se caută soluţii şi pentru realizarea infrastructurii de conectivitate în aşa-numitele "zone albe". Acesta a precizat: "Perioada prin care trecem acum, această pandemie, ne-a făcut pe toţi să fim conştienţi de importanţa transformării digitale a ţării şi a noastră, a cetăţenilor. Să vedem dacă se poate şi să vedem ce ne lipsea, adică am devenit conştienţi cât de multe lucruri ne lipseau. Astfel, într-un fel sau altul, această pandemie ne-a fost de folos în transformarea digitală. S-au făcut mulţi pasi, mici şi repezi, iar proiectele cu adevărat importante vor necesita mai mult timp pentru a fi implementate."
Varujan Pambuccian
Membru, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor
•“E-learningul trebuie mai întâi să devină learning”
VIDEO
Pe platformele de învăţare nu există şcoală, există pdf-uri ce pot fi o bibliotecă utilă sau animaţii foarte reuşite, dar care nu se înscriu în procesul de învăţare, care este un proces social, susţine deputatul Varujan Pambuccian, membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor. Varujan Pambuccian a precizat: "După foarte mult timp în care şcoala şi-a găsit un anumit fel de a se structura, cât de cât util pentru elevi, în loc să încercăm să adaptăm tehnologiile la modul în care se face şcoala, încercăm să forţăm o adaptare a acestui mod cu tehnologiile pe care le avem. Lucrurile ies prost din cauza asta. În procesul social de învăţare care are loc într-o clasă reală, fizică sau virtuală, primul lucru esenţial despre care vorbim ţine de interacţiune. Cu sistemele de videoconferinţă putem avea interacţiune în văz şi auz, dar nu putem avea interacţiune la nivel de scris-citit cum este în sala de clasă. Şi asta este o problemă care rămâne încă departe de a fi rezolvată."
Valentin Negoiţă
Preşedinte, APDETIC
•“Criza sanitară din acest an a accentuat importanţa infrastructurii digitale”
VIDEO
O majoritate importantă dintre părinţii din România preferă reluarea cursurilor în sistem faţă în faţă, a afirmat Valentin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (APDETIC), citând un studiu realizat recent. Acesta a precizat: "Un studiu realizat în acest an de World Vision Romania arată că 40% din elevii din România nu au avut acces direct la şcoala online. Din câte am înţeles de la antevorbitori unele lucruri au fost recuperate. Sperăm să fie aşa pentru că altminteri va fi o problemă pentru învăţământul din mediul rural în condiţiile în care majoritatea lecţiilor şi cursurilor credem noi că se vor ţine (în continuare) în sistem remote, adică de la distanţă."
Andrei Pop
Membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor
•“Este nevoie de o strategie naţională care să stabilească priorităţile cu privire la noile tehnologii”
VIDEO
Pandemia ne-a ajutat să accelerăm transformarea digitală şi procesul digital, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel privat, pentru că ne-am trezit peste noapte "lucrând din offline în online, constrânşi de restricţiile de distanţare impuse prin măsurile sanitare", a afirmat deputatul Andrei Pop, membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor. "România a avut un avantaj din punct de vedere al competenţelor digitale, dar zonal, regional, şi rămân discrepanţele de dezvoltare între urban şi rural, între zone geografice istorice, care necesită un boost investiţional şi pe partea de infrastructură critică, infrastructură asociată reţelelor de telecomunicaţii. Dacă ne referim la sistemul de învăţământ românesc, am văzut deja foarte multe dezbateri cu vectori reprezentativi - nu neapărat din zona seniorilor, ci a generaţiilor care de fapt conduc acest proces - şi am văzut voci foarte puternice ale generaţiilor reprezentative, care se află în plin proces de învăţare, care cer o focusare mai mare pe tipul comportamental decât noţiuni tehnice repetitive sau care nu conduc la calităţi şi aptitudini necesare în viaţa zilnică", a spus deputatul Andrei Pop.
Cristin Popa
Director executiv, Direcţia Executivă Monitorizare şi Control, ANCOM
•“ANCOM este pregătită să demareze licitaţia pentru 5G”
VIDEO
Implementarea tehnologiei 5G va mai reduce din decalajul existent între anumite zone şi va mări vitezele pentru internet, atât pentru cel fix, cât şi pentru cel mobil, susţine Cristin Popa, Director executiv, Direcţia Executivă Monitorizare şi Control, ANCOM. Domnia sa a menţionat: "Pentru Legea încă în dezbatere nu avem forma finală, dar autoritatea este pregătită să demareze procedura de licitaţie pentru 5G, licitaţie care este adresată operatorilor de telefonie mobilă, nu furnizorilor de echipamente şi este neutru tehnologic. Adică, cine ia o cantitate de spectru o ia neutru tehnologic. Licitaţia este destinată operatorilor, inclusiv cu deschiderea de a veni un operator nou. Noi nu luăm în calcul că unul din cei 4 operatori nu ar fie dispuşi să achiziţioneze spectru pentru a-şi dezvolta reţelele şi în tehnologia 5G.
Liviu Marian Pop
Preşedinte, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat
•“Toate programele şcolare ar trebui să aibă un echivalent în lecţii predate online”
VIDEO
Pentru un sistem educaţional bine conturat online, prioritară este standardizarea evaluării, pe arii curriculare, pe competenţe şi pe discipline, consideră Liviu Marian Pop, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării Naţionale. Domnul Liviu Marian Pop a precizat: "Dacă vom face standardizarea evaluării, vom rezolva 80% din problemele învăţământului românesc. Nu putem discuta despre creere de competenţe, dacă fiecare profesor îşi face propria standardizare. Odată cu implementarea standardizării, vom reuşi să ducem actul de predare cât mai aproape de nevoile elevului, cât mai aproape de nevoile societăţii. Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să dezvolte platforma digitală biblioteca virtuală şi platforma e-learning. În biblioteca respectivă trebuie să avem toate modelele de lecţii predate de profesori, din care fiecare elev, profesor sau părinte să îşi poată extrage modele de lecţii şi de evaluări. Nu avem astăzi, în România, acest lucru implementat, din păcate."
Liviu Popescu
Director Executiv, AOMR
•“În curând vom avea o nouă tehnologie, cu posibilităţi mult mai mari”
VIDEO
Ţara noastră are conectivitate, are acoperire, are o foarte bună calitate a reţelei, a subliniat Liviu Popescu, Director Executiv al Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR), adăugând: "Nivelul de conectivitate este foarte bun. Conform statisticilor, 75% din şcoli sunt conectate, la acest moment, la internet. În timpul pandemiei, toate reţelele au făcut faţă cu brio la creşterea bruscă de trafic. Viitorul va fi dependent de comunicaţiile tehnice, în condiţiile în care elevii sunt nativ digitali şi ei vor constitui o forţă care va transforma educaţia din cea pe care o ştim noi într-una la distanţă, în forme pe care s-ar putea să nu le intuim acum".
Ion Moldoveanu
Membru Consiliu Director ANIS
•“Trebuie să vedem digitalizarea şi educaţia ca pe un sistem”
VIDEO
Digitalizarea şi educaţia trebuie văzute ca un sistem, ceea ce reprezintă baza piramidei sistemului educaţional, a spus Ion Moldoveanu, Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS). Domnia sa a precizat: "De multe ori lucrurile sunt privite punctual. Să cumpărăm tablete, să le dăm copiilor, să le dăm la bibliotecă, să avem o conexiune la Internet. Sunt lucruri importante, pentru că dacă nu există Internet şi tablete este evident că nu vor putea lucra şi este o problemă ce trebuie rezolvată, dar nu este destul (...). Nu este de ajuns să cumpărăm tablete, ci trebuie să gândim sistemic, la ceea ce înseamnă acest proces, dar asta este doar baza piramidei".
Alexandru Borcea
Preşedinte, Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software ARIES
•“ARIES nu solicită favorizarea unei firme la dezbaterea 5G, ci să existe transparenţă”
VIDEO
ARIES nu a solicitat, în cadrul dezbaterilor pe tema implementării 5G, să fie favorizată o firmă sau alta, ci să existe transparenţă, aşa cum o cere legea, a spus, ieri, Alexandru Borcea, preşedintele Asociaţiei Române pentru Industria Electronică şi Software (ARIES). Domnia sa a subliniat: "Unele autorităţi au înţeles că este vorba de un lobby făcut de Huawei şi că toată lumea asta vrea... nu ştiu prin ce metode a fost influenţată această părere...Eu cred că lucrurile trebuie făcute într-un mod mai transparent. În ceea ce priveşte consultarea publică pe marginea proiectului 5G, în care se poate da un răspuns la întrebările industriei, el trebuie să fie conform legii."
Evelina Necula
CMO & Co-Founder, Kinderpedia
•“Tehnologia poate aduce o contribuţie de valoare în educaţie”
VIDEO
Platformele educaţionale şi mijloacele de conectare nu trebuie văzute doar ca substitut al învăţământului din clase, ci este nevoie să înţelegem aportul de valoare pe care poate să-l aducă tehnologia în educaţie, a declarat Evelina Necula, CMO & Co-Founder, Kinderpedia. Domnia sa a precizat că platforma Kinderpedia este o soluţie completă de comunicare şi management în şcoală, inovatoare în educaţie, care a luat naştere printr-o finanţare europeană, în 2016 pornind de la ideea de comunicare.
Emil Onea
Vicepreşedinte, Uniunea profesorilor de informatică din România
•“Facem eforturi pentru introducerea unor cursuri de IT şi programare la clasele primare”
VIDEO
Comunitatea profesorilor din România şi industria IT trebuie să facă "sharing" de resurse pentru bunul-mers al educaţiei în această perioadă, consideră Emil Onea, vicepreşedintele Uniunii Profesorilor de Informatică din România (UPIR). Onea mai spune că organizaţia sa face eforturi în prezent pentru introducerea unor cursuri de IT şi programare şi la clasele primare. Acesta a precizat: "Eu am colaborat multă vreme cu organizaţia ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii - n.r.) şi vreau să vă spun că colaborarea cu ANIS a adus mult câştig educaţiei. Influenţa ANIS în programa de gimnaziu este în cursul de tehnologia informaţiei şi programare de la clasele gimnaziale. Noi facem eforturi acum să avem programare şi tehnologia informaţiei şi la clasele primare."
Dănuţ Eremenco
CEO - MGT Educational
•“Dacă elevii sunt nativ digitali, există o problemă legată de pregătirea cadrelor didactice”
VIDEO
Dacă în momentul de faţă elevii sunt nativ digital, din păcate există o oarecare problemă legată de pregătirea cadrelor didactice în acest sens, a punctat Dănuţ Eremenco, director general al MGT Educational, adăugând că, nu susţine ideea conform căreia cadrele didactice s-au format, pentru că formarea este un proces continuu. Dănuţ Eremeco a spus: "Deşi se comunică faptul că formarea cadrelor didactice s-a realizat, în continuare profesorii, învăţătorii, cadrele didactice în general, sapă după informaţii, după surse alternative, complementare de informaţii, care să-i ajute să înţeleagă cum ar trebui să se desfăşoare învăţământul digital. Până acum comunicarea a fost unidirecţională, li s-a transmis ceea ce se credea undeva că este util şi important pentru desfăşurarea orelor de curs în mediul digital. Din păcate, nu de fiecare dată s-au atins nevoile reale ale celor care sunt direct implicaţi în procesul de predare".
Răzvan Orăşanu
Preşedinte, Asociaţia Ţine de Noi
•“Tehnologia a revoluţionat rând pe rând toate sistemele omeneşti, a venit vremea educaţiei”
VIDEO
Tehnologia a revoluţionat rând pe rând rând pe rând aproape toate sistemele şi structurile umane, iar acum în pandemie a venit rândul educaţiei, consideră Răzvan Orăşanu, preşedintele Asociaţiei Ţine de Noi. Acesta a afirmat: "Ideea că vine Ministerul Educaţiei în piramidal şi gândeşte nişte lucruri foarte deştepte pe care le cascadează prin inspectorate şi ajung la sate este o idee perimată. Tehnologia este în esenţă descentralizată. (...) Tehnologia a revoluţionat rând pe rând aproape toate sistemele şi structurile umane. De la sectorul bancar la sistemul de taxi şi de hoteluri. Toate sistemele au fost bulversate de tehnologie. A venit şi rândul educaţiei, în special în pandemie. Să nu vă imaginaţi că după ce vor trece 4-5 ani de adopţie accelerată a tehnologiei educaţia va rămâne la fel. În digital şi în zoom sau alte platforme nu se poate recrea informaţia analogică. Este o utopie să crezi că o să stai cu camera în faţa tablei şi o să spui la fel lecţia pentru elevii din digital precum pentru elevii din faţa ta cărora le scrii cu creta."