Amenzi de până la 2.000 lei pentru neîndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişuri

Adina Lateş
Politică / 4 ianuarie 2016

Persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului, în caz contrar riscând o amenzi de până la 2.000 de lei, atrage atenţia Primăria sectorului 6, printr-un comunicat de presă.

"Potrivit HCGMB nr.120/2010, persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului, să cureţe în maxim 24 h după încetarea ninsorii zăpada depusă şi gheaţa formată pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau unde îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firmă, a curţilor sau terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale. La imobilele în care la parter funcţionează societăţi comerciale sau prestatori de servicii, obligaţiile menţionate revin acestor unităţi pe timpul funcţionării lor. Ignorarea respectivelor prevederi de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 de lei la 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile se încadrează între 500 de lei şi 2.000 de lei", arată sursa citată.

Potrivit Primăriei sectorului 6, ca urmare a ninsorii şi gerului din această perioadă, ţurţurii formaţi la nivelul acoperişurilor reprezintă un real pericol pentru pietoni, astfel că se impune înlăturarea acestora în timp util, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb