IOHANNIS: "Textul Declaraţiei de la Roma - pozitiv şi echilibrat"

Klaus Iohannis

Textul Declaraţiei de la Roma este "pozitiv" şi "echilibrat", în acord cu poziţia promovată de România privind viitorul Europei, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, sâmbătă, la Roma.

În opinia sa, o funcţionare mai eficientă a instituţiilor europene este condiţionată de mecanisme mai transparente şi proceduri mai suple care să devină cât mai curând o realitate pentru oameni.

Şeful statului a spus, citat de Agerpres: "Textul Declaraţiei este pozitiv şi echilibrat, în acord cu poziţia promovată de România cu privire la viitorul Europei. Au fost preluate preocupările exprimate de România în cadrul negocierilor privind cooperarea consolidată. De asemenea, a fost inclusă şi o referire suplimentară la coeziune în ceea ce priveşte o Europă prosperă şi sustenabilă".

El a subliniat că menţionarea, în textul final al Declaraţiei de la Roma, a conceptului de cooperare consolidată este făcută strict în limitele prevederilor actualului Tratat al Uniunii, obiectivul fiind ca toate statele să acţioneze împreună.

Iohannis a declarat: "În plus, textul Declaraţiei menţionează că uşa rămâne deschisă pentru statele membre care doresc să se alăture mai târziu acestor forme de cooperare consolidată. Cu siguranţă, nu dorim paşi înapoi de la ceea ce am realizat până acum. Este important ca Uniunea să evolueze permanent în sensul consolidării acelor politici care asigură fundamentul şi eficienţa Uniunii, mă refer aici la piaţa internă, cu cele patru libertăţi fundamentale, la politica de coeziune, la politica de extindere şi la politica de vecinătate".

Preşedintele a spus: "Pentru România e important să îşi menţină cu realism şi consecvenţă priorităţile de agendă şi să se implice activ în continuarea şi consolidarea acelor politici care pot contribui semnificativ la reducerea decalajelor existente în cadrul UE. La începutul anului 2019, România va exercita pentru prima dată preşedinţia Consiliului UE pentru o perioadă de şase luni, ceea ce reprezintă fără îndoială o oportunitate. România îşi va stabili priorităţile pentru acea perioadă în care vom avea pentru prima dată ocazia de a promova interesul european prin medierea unor poziţii comune, consensuale, între statele membre, dar şi de a demonstra viziunea noastră, viziunea proprie a României în identificarea unor soluţii de compromis capabile să avanseze proiectul european".

Iohannis a adăugat că summitul aniversar de sâmbătă, care a marcat 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, are nu doar semnificaţia unei celebrări a istoriei proiectului european, ci şi a unui moment de bilanţ al celor şase decenii de integrare.

Şeful statului a punctat: "Avem toate motivele să fim mândri de ce am realizat până acum, dar, în acelaşi timp, este necesar să reînnoim angajamentul de a continua dezvoltarea proiectului nostru unic, pentru că de el depinde asigurarea păcii, a securităţii şi a prosperităţii tuturor cetăţenilor europeni. Cu ocazia acestui summit aniversar, am adoptat Declaraţia de la Roma, un document politic menit să definească o viziune comună asupra direcţiei de continuare a proiectului european pentru următoarea decadă şi să contribuie la recâştigarea încrederii cetăţenilor în propriul proiect, proiectul european".

Klaus a subliniat importanţa faptului că viziunea fondatorilor proiectului european de a crea o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele continentului rămâne de actualitate şi se regăseşte şi în Declaraţia adoptată sâmbătă.

Opinia Cititorului ( 3 )

1. guvernanta umanista
(mesaj trimis de Salomeea în data de 26.03.2017, 15:21)
Întrebarea principală este dacă România ar putea să promoveze acest proiect al guvernanței globale umaniste în 2019, când va deține președintia Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene.
2. securitate/guvernanta umana- dezvoltare durabila
(mesaj trimis de Salomeea Romanescu în data de 26.03.2017, 15:27)
1.Conceptul de securitate umană este în strânsă legătură cu noul model social european şi conceptul de dezvoltare durabilă. El reprezintă o paradigmă care se referă la vulnerabilităţile globale ale omenirii, al cărui principiu central este desemnarea individului ca subiect central al eforturilor de securitate. Acest concept este plasat de către teoreticieni într-o poziţie antagonică conceptului tradiţional de securitate naţională. Se încearcă să se demonstreze faptul că o viziune a securităţii centrată pe individ este imperativă pentru a obţine stabilitatea naţională, regională şi globală.
Acest concept a apărut după încheierea războiului rece, ca rezultat al unei perspective multidisciplinare a conceptului de securitate şi care opera cu instrumente ale diferitelor domenii precum: relaţiile internaţionale, studiile strategice şi drepturile omului.
Securitatea umană reprezintă un obiect de studiu în multe universităţi din lume, ca parte integrantă a studiilor asupra drepturilor omului, a relaţiilor internaţionale şi a globalizării.
Definiţia cuprinsă în Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, atrage printre altele atenţia asupra necesităţii de a extinde aria conceptuală a securităţii globale: securitate economică, alimentară, medicală, politică, personală, comunitară şi de mediu.
Securitatea economică presupune asigurarea unui venit de bază pentru fiecare individ, în urma prestării unuei activităţi productive şi remunerate sau prin recurgerea la un fond public al asigurărilor sociale. În acest sens se poate constata că numai o treime din populaţia globului se bucură de securitate economică. Probleme legate de insecuritatea economică se pot întâlni atât în ţările în curs de dezvoltare cât şi în cele dezvoltate. Şomajul este considerat unul dintre factorii principali care stau la baza tensiunilor politice şi a violenţelor interetnice.
Securitatea alimentară, cere ca toţi oamenii să aibă deopotrivă posibilitatea fizică şi economică de a avea asigurată hrana necesară. Existenţa hranei la nivel mondial nu constituie o problemă ci distribuţia alimentelor. Acest lucru este legat şi de puterea de cumpărare.
Securitatea medicală are drept ţintă garantarea unei protecţii elementare a oamenilor faţă de boli şi de un stil de viaţă nesănătos. Acest lucru se datorează malnutriţiei, lipsei de apă potabilă şi insuficienţei serviciilor medicale.
Securitatea mediului înconjurător are în vedere protecţia populaţiei faţă de dezastrele naturale, dar şi de deteriorarea continuă a mediului înconjurător. Dacă în ţările dezvoltate ameninţarea de mediu este reprezentată de poluarea atmosferică, în ţările în curs de dezvoltare lipsa accesului la apă curată reprezintă principala ameninţare.
Securitatea personală are ca scop protejarea indivizilor în cazul agresiunilor fizice, fie că acestea provin din alt stat, a propriului stat sau a unor indivizi violenţi.
Securitatea comunitară are drept ţel împiedicarea degradării şi pierderii relaţiilor interumane tradiţionale şi a valorilor comunităţii. Comunităţile tradiţionale, cum sunt grupurile etnice sau religioase, sunt frecvent ameninţate.
Securitatea politică are în vedere măsura în care indivizii trăiesc într-o societate în care drepturile omului sunt respectate. Violările aduse drepturilor omului sunt mai numeroase în timpul perioadelor de instabilitate politică.
Securitatea umană priveşte individul. De data aceasta nu se mai poate vorbi de un singur actor statal, realizarea securităţii umane ar implica o largă participare şi a altor categorii de actori, cum ar fi: organizaţiile regionale şi internaţionale,organizaţii non-guvernamentale şi comunităţi locale.
Securitatea umană ar trebui să asigure pe lângă protecţie şi o capacitare a indivizilor să identifice şi să implementeze soluţii în întâmpinarea ameninţărilor la adresa propriei securităţi.
Susţinătorii conceptului încearcă să-l menţină vag şi extensiv, pentru ca acesta să poată servi cât mai bine marilor puteri, agenţiilor de dezvoltare şi ONG-urilor.
Detractorii paradigmei de securitate umană par să fi găsit acestui concept o aplicabilitate practică. Multe din conceptele pe care le pune pe tapet securitatea umană, aşa cum este şi intervenţia umanitară, încalcă principiul tradiţional al suveranităţii statelor şi implicit dreptul acestora la autoapărare. Grupul celor 77 şi-a exprimat scepticismul faţă de paradigma securităţii umane şi temerea că aceasta ar putea duce la încălcarea suveranităţii statale.
Atâta vreme cât statele joacă încă un rol major în sistemul global, refuzul acestora de a ceda o parte din suveranitate ar putea duce la ineficacitatea conceptului de securitate umană.
Suveranitatea se caracterizează sub două aspecte – cel intern, ce prezumă supremaţia puterii de stat şi cel extern, ce prevede independenţa în relaţiile internaţionale.
Suveranitatea este simbolul independenţei de jure, a supremaţiei şi puterii statului, iar puterea este exercitată nemijlocit de către stat. Statul este un „mecanism”, dotat cu o putere de comandament şi nu este identic cu noţiunea popor, mai exact societatea „dă naştere acestui aparat”, întreţinând legături strânse cu el. Este clar că în lipsa poporului nu există stat cu putere de comandament, dar considerăm că propriu-zis termenul suveranitate de stat apare drept probă în susţinerea teoriei care pledează că suveranitatea aparţine statului.
De ce este importantă securitatea umană pentru un scenariu optimist de integrare? Care este tendinţa în Europa privind fractura socială generată de globalizare? Orice concepţie echilibrată admite că succesul Europei a fost susţinut de soluţiile sociale care au permis echitatea si eficienţa. Relaţiile cu angajatorii în cadrul instituţiilor şi procesele asociate cu acest model de dezvoltare sunt tensionate. Acestea suferă din cauza crizei de funcţionalitate economică şi pentru că nu sunt aliniate cu noile structuri economice şi modele de viaţă socială, în curs de apariţie. În pofida forţelor sociale care se identifică cu valorile modelului social European, există o tendinţă de a apăra instituţiile moştenite şi de a nu construi noi forme de solidaritate socială compatibile cu complexitatea vieţii economice moderne. In cartea sa, Paul Teague subliniază că “orice inovaţii trebuie să abordeze trei teme importante: democratizarea EU, viitoarea asociere dintre statele-naţiuni şi cetăţenia europeană şi reforma instituţională a guvernării pe piaţa forţei de muncă”.
Conform unei predicţii generale, guvernele europene vor avea în curând de ales între o piaţă liberă şi o societate liberă, prioritatea fiind dreptatea socială; plasarea organizării societăţii după activitatea de afaceri nu poate constitui un model eficient de competiţie economică. Jocul politic dintre Europa neo-liberală şi Europa socială este încă în curs de desfăşurare. Principalele repere, conform cărora s-ar putea verifica dacă securitatea umană a fost revizuită, ar fi: reducerea şomajului, un mai larg acces la piaţa forţei de muncă şi locuri de muncă mai democratice, cu un grad mai ridicat de participare. Unele preocupări orientate spre securitatea umană nu pot fi ascunse unui scrutin critic. Performanţele guvernelor şi organizaţiilor internaţionale vor fi judecate din ce în ce mai mult prin măsura în care se ocupă serios şi eficient de problemele de securitate umană. Sper că Europa va putea îmbina din nou eficienţa economică cu dreptatea socială, într-o perspectivă feminină, diferită de perspectiva masculină anglo-saxonă.
Alături de conceptul de securitate umană trebuie să prezentăm şi conceptul de dezvoltare durabilă.
2.2.Dezvoltarea durabilă ca numitor comun pentru toţi actorii europeni
In prima secţiune a acestui capitol al articolului se va face o antologie a actualelor tendinţe de definire a dezvoltării durabile în contrast cu conceptul de dezvoltare utilizat în teoria economică standard, a poziţiei actuale a Uniunii Europene privind dezvoltarea durabilă şi a implicaţiilor acesteia pentru angajarea forţei de muncă şi, în sfârşit, a participării ca aspect important al dezvoltării durabile.
Conform teoriei economice standard, dezvoltarea implică atât schimbarea cantitativă (creşterea produsului intern brut), cât şi o schimbare calitativa (transformarea dintr-o economie pre-capitalistă bazată pe agricultură într-o economie capitalistă industrială), etc. Teoria dezvoltării durabile implică atât o critică a măsurării cantitative a Produsului Intern Brut, cât şi o concepţie diferită asupra transformării calitative.
Scopurile dezvoltării economice sustenabile includ o armonizare a obiectivelor economice, sociale şi ecologice:
Economice – un sistem sustenabil din punct de vedere economic trebuie să fie capabil să producă bunuri şi servicii continuu, pentru a menţine la nivele controlabile guvernarea şi datoriile externe şi să evite dezechilibrele extreme care ar putea afecta agricultura şi producţia industrială.
Ecologice – un sistem ambiental sustenabil trebuie să menţină o bază stabilă de resurse, evitând exploatarea excesivă a sistemelor de resurse regenerabile şi epuizarea resurselor nereînoibile, exceptând măsura în care se fac investiţii în substituente corespunzătoare: acestea includ menţinerea biodiversităţii, stabilitatea atmosferică şi alte sisteme ale ecosistemelor care nu sunt clasificate în mod obişnuit ca resurse economice.
Sociale – un sistem sustenabil din punct de vedere social trebuie să asigure corectitudinea distribuţiei şi oportunităţilor, asigurarea corespunzătoare a serviciilor sociale, incluzând sănătatea, învăţământul, egalitatea între sexe, egalitatea politică şi participarea.
Scopurile dezvoltării durabile sunt armonizarea ţintelor economice, sociale şi de mediu:
Social – un sistem sustenabil sub aspect social trebuie să asigure principiile şi criteriile pentru politici menite să :
(A) satisfacă “nevoile esenţiale” ale “săracilor lumii” – Sud şi Nord; generaţiilor actuale şi viitoare.
Economic – un sistem sustenabil (durabil) sub aspect economic trebuie să asigure principiile şi criteriile pentru politici menite să:
(B) realizeze performanţă economică stabilă corespunzătoare pentru a realiza (A).
Mediu – un sistem durabil (sustenabil) sub aspectul mediului trebuie să asigure principiile şi criteriile pentru realizarea:
(A) şi (B) fără a afecta funcţionalitatea pe termen lung (durabilitatea) a sistemelor naturale de suport al vieţii – la nivel local, naţional, regional şi global (să menţină o bază stabilă de resurse, evitând supraexploatarea sistemelor de resurse reciclabile sau funcţiile de forare de mediu şi golind resursele neregenerabile numai în măsura în care se fac investii în substituenţi adecvaţi: aici se include întreţinerea biodiversităţii, stabilitatea atmosferică şi alte funcţii ale ecosistemului care nu intră în clasificarea obişnuită, ca resurse economice.)
Aceste trei elemente de sustenabilitate generează numeroase complicaţii potenţiale ale definiţiei iniţiale, simple a dezvoltării economice.
Aceste noi aspecte ce privesc dezvoltarea vor crea noi oportunităţi pentru crearea locurilor de muncă în domeniul social şi de mediu. Ar putea fi o bună ocazie pentru ca ţările din Europa Centrală şi de Răsărit să obţină locuri de muncă în aceste noi domenii. Impreună cu împărţirea oportunităţilor de obţinere a locurilor de muncă şi o strategie de obţinere a celor mai mari salarii, această strategie va contribui la anularea prăpastiei dintre Vest şi Est, urmând logica echilibrului.
Uniunea Europeană are o strategie pentru dezvoltarea durabilă ulterior reînnoită în iunie 2006, dar în special pentru comerţul sustenabil şi ceea ce este relevant pentru articolul nostru este faptul că Uniunea Europeană recunoaşte necesitatea de a colabora pentru realizarea acestui scop, conform declaraţiei de la Summit-ul Mondial de la Johannesburg, din septembrie 2002.
“Dezvoltarea economică, împreună cu aspectele sociale şi de mediu se referă la următoarele: Dezvoltarea sustenabilă impune o schimbare fundamentală a modului în care ne trăim viaţa. Printr-o ruptură completă cu trecutul, aceasta impune o reorientare majoră a gândirii şi comportamentului public şi privat. Provocarea constă în asocierea dezvoltării economice cu aspectele sociale de interes şi in decuplarea dezvoltării economice de degradarea mediului. Aceasta implică o politică creativă, pe termen lung ,utilizarea eficientă şi responsabilă a resurselor,o politică a mediului eficientă din punct de vedere al costurilor şi o tehnologie mai curată. Guvernele, afacerile şi cetăţenii trebuie să colaboreze pentru a crea condiţii pentru dezvoltarea durabilă”
Este obligatoriu să se dea prioritate cerinţelor esenţiale ale sărăciei mondiale, luând în considerare ecologia şi restricţiile stabilite de capacitatea de anduranţă a Pământului.
Pentru a exemplifica: combinarea tehnologiei ecologice, conservării energiei şi producerii energiei reciclabile poate promova creşterea economică fără a periclita eforturile de a promova dezvoltarea durabilă. Acesta este, de asemenea, un obiectiv major atunci când UE combate schimbarea climei prin promovarea energiei curate. Inovarea ecologică este o problemă de importanţă crucială în promovarea dezvoltării durabile şi pentru transformarea guvernanţei economice în guvernanţă ecologică.
"Dezbaterea privind dezvoltarea durabilă, de viitor are ca scop atingerea unui consens social privind noile scopuri de dezvoltare, altele decât creşterea industrială, neglijarea principiilor naturale şi fanteziile de fezabilitate tehnologică pe care se sprijină modelul de civilizaţie occidentală. Această perspectivă vizează elaborarea unui concept inovator, capabil să facă faţă viitorului, de dezvoltare socială în sensul unei idei regulatoare, la fel ca de exemplu democraţia, libertatea, dreptatea ş.a.m.d."
Pentru a depăşi diferenţa dintre agenda populară şi agenda elitistă a guvernanţei locale, naţionale, regionale şi globale pentru dezvoltare durabilă, trebuie să găsim valori comune pe care se poate construi un viitor viabil.
Începem cu cele cinci aspecte ale dezvoltării durabile analizate de United Nation Development Programme: capacitarea, cooperarea, echitatea, durabilitatea şi securitatea.
Principiile care pot ajuta instituţiile politice să realizeze dezvoltarea durabilă, sugerate de United Nation Development Programme sunt: participarea, transparenţa, reorientarea consensului, echitatea, eficacitatea şi eficienţa, responsabilitatea, viziunea strategică.
Democraţia adevărată se caracterizează prin procese orizontale peste un spectru larg de relaţii, în contrast cu democraţiile parlamentare bazate pe ierarhii verticale.
Euforia faţă de evenimentele din Europa de Est, după căderea sistemului politic cu un singur partid, a mascat inadvertenţele ireparabile din noul sistem democratic capitalist. Propunerea fundamentală a democraţiei trebuie să se concentreze asupra procesului continuu, nu asupra structurii reprezentării. Interacţiunea egalitară trebuie să fie un nou principiu democratic în percepţia faptului că dezvoltarea sistemelor democratice vestice din secolul 19 a coincis cu expansiunea Colonialismului European.
Descentralizarea economică este o formă mult mai adecvată de integrare a naturii şi societăţii. Sensibilitatea faţă de subiectul uman în planificarea economică va depăşi bazele puse de economiile moderne. Ar reduce violenţa structurală globală răspândită, menţinută de elitele politice şi economice ale puterilor dominante din Vest coalizate cu multinaţionalele.
In concluzie Europa ar putea fi un model de guvernanţă umană globală pentru securitate umană şi dezvoltare durabilă, iar Carta Albă privind Guvernanţa şi Strategia pentru dezvoltare durabilă arată clar semnale ale acestei voinţe politice. Europa are valori umaniste, capacităţi materiale şi instituţii pentru a găsi soluţii la nivel mondial, ca un răspuns soft, feminin la paradoxul democraţiei (răspândirea democraţiei într-un mod foarte nedemocratic) şi dilema securităţii. Întrebarea este cum să faci aceşti actori să lucreze împreună, ţinând cont de interesele lor divergente. Soluţia este să găseşti valorile, care sunt comune tuturor actorilor, cum sunt dezvoltarea umană durabilă, inclusiv pieţe umane şi securitate umană.
Un salt de la logica orizontală a Stângii şi Dreptei la logica comună verticală a ecologiei, feminismului şi dezvoltării durabile, echitabile şi democratice se desfăşoară deja în discursul teoretic. Dezvoltarea nu se referă la sprijinirea câtorva oameni să se îmbogăţească sau la crearea câtorva industrii protejate fără ţel, de care să beneficieze numai elita ţării, numai bogaţii din mediul urban şi lăsarea sărăcimii din mediul rural în mizeria ei. Dezvoltarea durabilă umană se referă la transformarea societăţilor, îmbunătăţirea vieţii săracilor, dând fiecăruia o şansă la succes şi acces la sistemul de sănătate şi la educaţie. Acest gen de dezvoltare nu va avea loc dacă numai câţiva oameni dictează politicile pe care trebuie să le urmeze o ţară. Asigurarea că se iau decizii democratice înseamnă asigurarea că o gamă largă de economişti, oficiali şi experţi din Ţările Europei Centrale şi de Răsărit sunt implicaţi activ în dezbatere pentru un nou model de guvernanţă umană globală. Mai înseamnă că trebuie să existe o largă participare a societăţii civile dincolo de experţi şi politicieni, astfel încât să se ajungă la democratizarea actualei geo-guvernanţe.
Aşadar este nevoie de un salt calitativ la nivel de discurs teoretic pentru a se putea trece de la paradigma geopoliticii la paradigma guvernanţei umaniste în procesul de integrare europeană şi mondială bazat pe concepte cum sunt cele prezentate anterior: dezvoltare durabilă, guvernanţă umanistă şi securitate umană.
Următorul capitol va încerca să pună în lumină conceptul de guvernanţă globală şi relevanţa acestuia pentru atenuarea actualei “fracturi sociale” a globalizării, o mare ameninţare pentru securitatea internaţională. Logicile contradictorii ale actorilor actuali sunt periculoase şi problema este cum să le facem să coexiste, care ar fi mecanismul corespunzător şi strategia corespunzătoare pentru a le face să coopereze având o agendă comună, ţinând seama că au interese conflictuale. Nu ar fi suficient ca fiecare stat sau popor sa aibă o viziune proprie asupra unui viitor mai bun, în cazul nostru numai ţările din spaţiul Europei Centrale şi de Răsărit trebuie să aibă o strategie pentru supravieţuire, sau ERT- Masa Rotundă a Industriaşilor, o strategie pentru o piaţă liberă, ci Uniunea Europeană, per ansamblu, ca nouă entitate politică ce poate face faţă acestor provocări. Uniunea Europeană, ca actor internaţional care are puterea economică şi logistică să facă acest lucru, ar trebui să se transforme într-o entitate care să se ocupe de dezvoltarea durabilă utilizând mecanismul de guvernanţă umanistă, creând cadrul de cooperare pentru toţi actorii.
3.Guvernanţa globală umanistă din perspectiva societăţii civile europene
Guvernanţa globală umanistă va fi discutată în acest subcapitol. Dezvoltarea sustenabilă şi securitatea umană transformă conceptual de guvernanţă globală în cel de guvernanţă umanistăArticolul va prezenta numai ideile generale, deoarece discuţia necesită mai mult spaţiu. Noi am acordat mai mult spaţiu perspectivei securităţii umane, care ar trebui să facă parte din noua identitate de securitate a Europei, abordarea civilă (vezi forţele de pace non-violente ce formează o reţea, aruncând o punte între Statele Unite ale Americii şi Europa).
Pentru a găsi un sistem de guvernare globală umanistă, avem nevoie întâi de o constituţie elaborată în jurul următoarelor funcţii: dezarmarea, apărarea drepturilor omului, dreptate socială, protecţia mediului, dezvoltare economică şi socială şi reglementarea proceselor internaţionale, cum ar fi: comerţul, transportul şi comunicaţiile. Ceea ce este esenţial pentru noul model de ordine mondială este angajamentul în direcţia valorilor umane de bază, drept criterii fundamentale ale ordinii mondiale. Acestea încep cu problemele comune şi apoi formează instituţiile funcţionale pentru a face faţă problemelor. In competiţia de astăzi dintre statele-naţiuni, acele valori care vin în conflict cu obiectivele de securitate naţională au puţine şanse să devină operative pe o scară semnificativă.
Punctul de pornire pentru fiecare model de guvernanţă este necesitatea de a avea un numitor comun, dar problema este, care? Dezvoltarea durabilă şi securitatea umană pentru toţi actorii sistemului internaţional şi dreptul la dezvoltare pot constitui cuvintele cheie, concepte integrante pentru toate necesităţile umane. In dezbaterile politice publice, puţini îşi susţin deschis interesele. Totul este mascat în termenii interesului general.
Guvernanţa umanistă, concept opus geoguvernării, este varianta preferata celei de geoguvernare. Geoguvernanţa umană nu este o structură care să fie copiată, ci un proces de angajare bazat pe principiul non-violenţei. Guvernanţa umanistă este o formă preferată de guvernare, fiind un proces şi un obiectiv, care accentuează realizarea unor drepturi complexe pentru toate popoarele planetei. Trebuie să vă avertizăm că pasivitatea noastră va asigura triumful concepţiei G-7 (8) asupra viitorului omenirii. Perspectiva guvernanţei umaniste este urgentă.
In ansamblu, guvernanţa umanistă accentuează criteriile axate pe oameni, cuantificate ca declin al sărăciei, violenţei şi poluării şi prin aderarea crescândă la drepturile omului şi la practicile constituţionale, în special în raport cu segmentele vulnerabile ale societăţii, ca şi prin abateri axiologice de la conceptele materialiste/consumeriste şi patriarhale la implinire umană. Perspectivele de guvernanţă umanistă pun accentual pe responsabilitatea elitelor şi participarea popoarelor lumii şi reprezentanţilor aleşi direcţi ai acestora. Este necesar să se exploreze sensul guvernanţei umaniste într-o serie de contexte conceptuale şi politice, ca şi unele implicaţii ale contra-proiectelor pentru a elabora geoguvernanţa în moduri mai benefice decât cele ce rezultă din forţele pieţei globale.
Imaginaţia politică a celor bogaţi şi puternici este încă sobordonată avidităţii şi eforturilor de a păstra avantajele pe termen scurt. In consecinţă, deschiderea istorică de la sfârşitul Războiului Rece a fost irosită, fiind tratată ca o nouă ocazie de consolidare a puterii şi averii. Dacă globalizarea a adus aspecte negative, aspectul pozitiv al globalizării constă în crearea unei societăţi civile, lupta pentru mai multă democraţie şi o mai mare dreptate socială.
1. 2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
  (mesaj trimis de anonim în data de 26.03.2017, 18:51)
  pe bune?!