KREMLINUL ANUNŢĂ: Putin şi Trump nu se întâlnesc înaintea summitului

V.D.
Internaţional / 19 iunie 2018

Putin şi Trump nu se întâlnesc înaintea summitului

Pentru moment nu există în studiu vreun plan al unei întâlniri între Vladimir Putin şi Donald Trump înaintea summitului NATO, a anunţat marţi Kremlinul, citat de Interfax, scrie Reuters.

Surse la curent cu aceste discuţii au declarat luni pentru Reuters că întâlnirea între cei doi preşedinţi ar putea să aibă loc la Viena, înaintea summitului NATO, programat pe 11 şi 12 iulie la Bruxelles.

Preşedintele american declara săptămâna trecută că un summit cu Vladimir Putin ar putea să aibă loc vara aceasta, o ipoteză pe care Moscova nu a îndepărtat-o.

În prima zi a summitului G7, la începutul acestei luni, la Quebec, locatarul Casei Albe a pledat în favoarea întoarcerii Rusiei în cadrul grupului, o idee care s-a lovit de ostilitatea liderilor europeni prezenţi.

Rusia nu mai participă la summiturile marilor puteri industrializate, în cadrul unui G8, din 2014, când a fost dată afară din cauză că a anexat Crimeea.

Donald Trump, favorabil unei îmbunătăţiri a relaţiilor între Washington şi Moscova, s-a întâlnit ultima oară cu Vladimir Putin în noiembrie, în marja summitului Forumul Economic Asia-Pacific (APEC), în Vietnam.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sa se intilneasca sa lase deoparte securea razboillui si sa faca un plan in care toata lumea sa aibe de cistigat cum ar gfi dezvoltarea europei de est si vest ca si vestul este in urma fata de china si asia in general pentru ca nu prea mai este timp banii sint devalorizatii investitii sint aproape de zero in toata europa poate si in sua dar eu nu stiu .,altfel totul pica pentru ca nu sint decit doua variante sus sau jos minus sau plus ....ok

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb