Mircea Ciopraga, noul şef interimar al Transelectrica

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 iunie 2012

Mircea Ciopraga, noul şef interimar al Transelectrica

Deputatul PNL Mircea Ciopraga a fost numit membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Transelectrica (TEL), în locul demisionarului Gheorghe Ştefan, urmând să preia şi conducerea interimară a Consiliului.

"În postul vacant de administrator a fost numit provizoriu Mircea Ciopraga, care va îndeplini şi func-ţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Transelectrica, până la desemnarea noilor adminis-tratori de către AGA", se arată într-un comunicat al Transelectrica transmis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Ştefan Gheorghe a fost numit în CA la Transelectrica în 1 iunie. El este şi directorul general al companiei Hidroelectrica, aflată în insolvenţă.

Din CA al Transelectrica mai fac parte Dumitru Pîrvulescu şi şeful OPSPI, Remus Vulpescu, ambii fiind interimari. Ceilalţi reprezentanţi ai CA sunt Gheorghe Seculici, Andrei-Gabriel Benghea-Mălăieş, Dumitru-Virgil Orlandea şi Adrian-Victor Vevera.

Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb