Prospecţiuni a creat Centrul de Dezvoltare Profesională

F.A.
Piaţa de Capital / 28 august 2012

Prospecţiuni anunţă că a pus bazele unui Centru de Dezvoltare Profesională, al cărui obiectiv este de a forma viitori manageri şi specialisti pentru companie, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"Suntem în etapa unei creşteri agresive, ceea ce presupune recrutarea şi formarea unor profesionişti redutabili. Ne propunem ca în următorii patru ani să dublăm dimensiunea Prospecţiuni. În ultimii patru ani am triplat vânzările, însă anvergura companiei s-a mărit considerabil, atât în termeni geografici, cât şi financiari, aşa că avem o nevoie urgentă de resurse manageriale şi tehnice suplimentare", a declarat Gehrig Schultz, CEO-ul companiei.

Centrul de Dezvoltare Profesională se va adresa în special tinerilor geologi şi geofizicieni, absolvenţi de facultate, pentru a le oferi o inserţie cât mai rapidă şi eficientă în activitatea profesională. Cursurile vor fi predate de către manageri şi specialişti din cadrul companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0845
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7726
Gram de aur (XAU)Gram de aur584.9749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb