AIPC solicită ca doar CNVM să poată suspenda drepturile de vot

F. A.
Piaţa de Capital / 24 septembrie 2012

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital solicită Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să aprobe Proiectul de Instrucţiune astfel încât numai C.N.V.M. să aibă competenţă de a dispune suspendarea drepturilor de vot, anunţă AIPC într-un comunicat de presă.

Solictarea vine ca urmare a amânării şedinţei de la Sibiu şi reprezentanţii AIPC susţin că această instrucţiune ar trebui să vizeze nu numai S.I.F.-urile ci şi operatorii de piaţă.

"Toate documentele care au stat la baza adoptării hotărârii din data de 21 septembrie privind suspendarea drepturilor de vot ale acţionarilor, considerăm că, în lipsa urgentării adoptării proiectului de instrucţiune pentru aplicarea prevederilor art. 286 din Legea 297/2004 se creează un precedent periculos atât din partea C.N.V.M. care, cu mai puţin de 24 de ore înainte, decide amânarea desfăşurării unei A.G.A., precum şi din partea consiliilor de administraţie ale societăţilor reglementate de C.N.V.M. care, cu o zi înainte de desfasurarea A.G.A., decid să suspende drepturile de vot ale unor acţionari.

După cum am mai menţionat şi în alte adrese anterioare, considerăm că eliminarea pragului de 5% în cazul S.I.F.-urilor, dar şi în cazul operatorilor de piaţă, ar duce la o mai buna funcţionare a pieţei de capital din România, facând-o mai atractiva pentru investitori", transmit reprezentanţii AIPC într-un comunicat de presă.

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb