PRIMELE NOUĂ LUNI  Compa Sibiu a avut un profit în urcare cu 70%

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2012

Producătorul de componente auto Compa Sibiu (CMP) a înregistrat, în primele nouă luni, un profit în creştere cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 21,2 milioane lei (4,7 milioane euro), şi o cifră de afaceri în urcare cu 12,6%, la 391,4 milioane lei (88,3 milioane euro).

În intervalul ianuarie-septembrie 2011, compania a consemnat un profit net de 12,5 milioane lei şi o cifră de afaceri de 347,5 milioane lei.

Veniturile au avansat cu 10,6% în primele trei trimestre din acest an, la 405,8 milioane lei (91,5 milioane euro), iar cheltuielile au crescut cu 8,5%, la 379,6 milioane lei (85,6 milioane euro), potrivit informaţiilor transmise de companie, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citate de Mediafax.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, Compa a consemnat venituri de 366,6 milioane lei şi cheltuieli de 349,8 milioane lei.

Numărul de salariaţi a crescut de la 1.766 în primele trei trimestre ale anului trecut la 1.805 la finele lunii septembrie a acestui an.

Compa se află în topul primilor 100 de exportatori pe anul trecut, potrivit unui clasament realizat de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români.

Compania are un capital social de 21,8 milioane lei, controlat în proporţie de 54,6% de Asociaţia Salariaţilor Compa.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb