NEPI a atras 11,4 milioane euro, printr-un plasament de acţiuni

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 august 2013

Fondul sud-african de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) a atras aproape 11,4 milioane euro, printr-un plasament de acţiuni noi, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

"NEPI a plasat 2.329.000 de acţiuni comune noi la un preţ de 4,89 euro per acţiune în cadrul Planul de Stimulare prin Acţiuni. S-a aplicat pe JSE (bursa de la Johannesburg - n.r.), AIM (segmentul AIM al Bursei de Valori din Londra -n.r.) şi se va aplica pe BVB, astfel încât acţiunile oferite plasate să fie admise la tranzacţionare la data de 19 august 2013", potrivit anunţului companiei.

În luna iulie, NEPI a atras 100 milioane euro de pe piaţa de capital, printr-o ofertă de acţiuni derulată pe cele trei pieţe unde acţiunile NEPI sunt listate - BVB, Johannesburg (Africa de Sud) şi Londra (segmentul AIM).

NEPI a înregistrat în primul semestru un profit atribuibil acţionarilor de 21,7 milioane euro, cu 51% peste câştigul din perioada similară a anului trecut, de 14,3 milioane euro.

Teoria dobâzii
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb