Franklin Templeton, cel mai mare creditor al Ungariei şi Ucrainei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 20 decembrie 2013

Peste 25% din datoria Ungariei, care se ridică la 18,48 miliarde de euro, este deţinută de băncile europene, restul fiind deţinut de investitori interni, bănci din afara Europei şi fonduri de investiţii, a anunţat ieri publicaţia financiară "Napi Gazdasag", citată de MTI.

Franklin Templeton (compania americană de investiţii care administrează Fondul Proprietatea) este cel mai mare deţinător de obligaţiuni guvernamentale ungare - aproximativ 16,1 miliarde de euro.

Cel mai mare creditor din Ungaria, grupul belgian KBC Bank, deţine obligaţiuni guvernamentale ungare în valoare în valoare de 4,058 miliarde de euro, în timp ce OTP Bank deţine 3,3 miliarde de euro, iar banca austriacă Erste deţine aproximativ două miliarde de euro.

Franklin Templeton a devenit recent şi cel mai mare creditor al Ucrainei, după ce a acumulat titluri de stat cu o valoare nominală de 5 miliarde dolari, reprezentând aproape 20% din obligaţiunile guvernamentale ucrainene aflate în circulaţie pe plan extern. Franklin Templeton a început să acumuleze obligaţiuni ucrainene "de ceva timp", însă şi-a majorat semnificativ expunerea în această vară, preluând la sfârşitul lunii august titluri de 171 milioane de dolari dintr-un pachet de obligaţiuni cu scadenţa în anul 2023, potrivit Financial Times, care citează datele Bloomberg. La jumătatea anului trecut, Franklin Templeton devenise cel mai mare creditor privat al Irlandei, după ce a acumulat titluri de stat cu o valoare de 6,1 miliarde euro.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb