Hidroelectrica vrea să vândă pe bursă 9,1% din producţia de energie

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 2 aprilie 2014

Hidroelectrica, aflată din nou în insolvenţă, vrea să vândă 9,1% din producţia de electricitate estimată pentru acest an pe bursa de energie OPCOM, pentru 204,86 milioane de lei (46 milioane de euro). Compania de stat a programat pentru vineri 20 de licitaţii pe OPCOM prin care vizează vânzarea a 352.470 MWh, la un preţ mediu de 155,65 lei pe MWh. Pentru 8 aprilie, compania a programat alte nouă licitaţii, prin care vrea sa vândă 919.800 MWh la un preţ mediu de 163 lei pe MWh, potrivit Mediafax. Preţul mediu de vânzare a întregului pachet de energie, de 1,27 milioane MWh, este de 159,32 lei pe MWh. Hidroelectrica estimează că va produce în acest an 13,9 TWh de energie, cu 6% mai puţin decât anul trecut, când a generat 14,8 TWh. Compania a reintrat în insolvenţă în luna februarie, după ce a trecut printr-o astfel de procedură în perioada iunie 2010-iunie 2013.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb