LA ORELE PRÂNZULUI: Lichiditate de aproximativ 18 milioane lei pe BVB

E.D.
Piaţa de Capital / 18 august 2014

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 18 milioane lei (4,05 milioane euro).

La orele prânzului, indicele BET creştea cu 0,82%, ajungând la valoarea de 7.039,86 puncte. BET-FI se depreciază, în schimb, cu 0,32%, până la 30.430,31 puncte.

Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, creşte şi el, cu 0,71%, la 1.042,89 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".

În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea urcau, în jurul orei 14:00, cu 0,81%, la un preţ de 0,8730 lei/unitate, iar titlurile Romgaz se majorau cu 0,59% la valoarea de 35,61 lei pe acţiune. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz este în coborâre cu 1,12% la 10,57 dolari.

Acţiunile Electrica (simbol EL) cresc, de asemenea, cu 0,18% la 11,03 lei, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor se majorează cu 0,68%, la 13,30 dolari.

Până la această oră, au fost realizate trei tranzacţii de tip "deal", respectiv două cu 175.000 de acţiuni BRD Groupe Societe Generale (BRD) în valoare de 1.557.500 lei şi una cu 500.000 acţiuni Banca Transilvania (TLV) pentru 890.000 lei.

Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 359.186,28 lei (80.948,86 euro).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb