AU RESPINS PROPUNEREA PCC Acţionarii Oltchim nu vor ca statul să realizeze planul de reorganizare

V.B.
Piaţa de Capital / 9 octombrie 2014

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Oltchim a respins astăzi, cu peste 62% dintre voturi, propunerea PCC, care ceruse statului elaborarea planului de reorganizare a combinatului chimic, la un an şi jumătate de la intrarea în insolvenţă a societăţii, potrivit unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, cu votul negativ al acţionarilor reprezentând 62,2593% din acţiunile cu drept de vot ale acţionarilor prezenţi şi reprezentaţi, precum şi acelaşi procentaj din totalul voturilor exprimate, a fost respinsă propunerea acţionarului PCC SE, respectiv: "Elaborarea de către statul român, în considerarea dublei sale calităţi atât de acţionar majoritar al SC Oltchim SA Rm. Vâlcea, cât şi de creditor principal (atât direct, cât şi indirect, prin intermediul unor societăţi creditoare deţinute de stat) al SC Oltchim SA Rm. Vâlcea, în calitatea societăţii de debitor în cadrul procedurii insolvenţei, a planului de reorganizare a societăţii, conform art. 132 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi procedurile de insolvenţă. Planul de reorganizare va prevedea şi reduceri adecvate şi necesare de creanţe, rezultate în urma negocierilor Statului Român cu creditorii, astfel încât Planul de reorganizare să fie implementat cu succes. Aprobarea planului de reorganizare ce urmează a fi elaborat conform acestei prevederi se va afla pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor SC Oltchim SA Rm. Vâlcea, în conformitate cu prevederile legale aplicabile".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb