Bursa de la Bucureşti a crescut cu 9,07% în 2014

Piaţa de Capital / 1 ianuarie 2015

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 9,07% în 2014

Indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care arată evoluţia cotaţiilor celor mai lichide 10 acţiuni, a crescut cu 9,07% în 2014 şi a închis marţi, în ultima sesiune de tranzacţionare din acest an, la o valoare de 7.083 puncte, comparativ cu 6.493,79 puncte la 30 decembrie 2013.

Potrivit Agerpres, în cursul anului 2014, indicele de referinţă BET al BVB a atins un minim pe 14 martie, la 6.135 puncte, şi un maxim pe 1 octombrie la 7.278,03 puncte.

Cele mai tranzacţionate acţiuni în acest an au fost cele ale Fondului Proprietatea - 2,9 miliarde lei, care au înregistrat o creştere a cotaţiilor de 7,50%, urmate de acţiunile Banca Transilvania - 930,48 milioane lei, creştere de 15,64% faţă de finalul anului 2013, şi Romgaz - 928,8 milioane lei, în creştere cu 3,42%.

Marţi, în ultima şedinţă de tranzacţionare a anului, BET a închis în urcare cu 0,97% faţă de ziua precedentă. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a fost marţi de 6,672 milioane euro, iar rulajul total, care include şi tranzacţiile cu obligaţiuni, drepturi, fonduri închise, ETF-uri şi certificate, s-a situat la 6,855 milioane euro.

Indicele BET-TR a crescut cu 0,97% faţă de luni, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,80%.

Indicele BET-FI al societăţilor de investiţii financiare (SIF) a scăzut cu 0,46%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,85%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,44%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb