Administrarea profesionistă făcută de Franklin Templeton la Fondul Proprietatea a avut un efect important şi transformativ asupra pieţei de capital din România, consideră Dean Thompson, însărcinatul cu Afaceri al SUA.
Domnia sa ne-a spus: "Cu un management de talie mondială, o abordare echilibrată asupra investiţiilor şi managementului riscului şi o analiză de încredere a sectoarelor şi companiilor deţinute de FP, Franklin Templeton conduce piaţa de capital din România în direcţia bună.
Road-show-urile Fondului pentru investitori au arătat România şi companiile româneşti investitorilor internaţionali, impulsionând interesul investiţional pentru piaţa de capital românească şi pentru IPO-urile companiilor româneşti. De exemplu, Fondul Proprietatea a atras peste 1,2 miliarde de euro în investiţii de portofoliu în România de la investitori străini, după listarea pe bursa de valori".
În opinia sa, Fondul Proprietatea a contribuit, de asemenea, la îmbunătăţirea reglementării pieţei de capital. "Aceasta este încă în lucru, dar trebuie precizat că este şi în beneficiul investitorilor români, şi al celor străini", ne-a precizat domnul Thompson.
Oficialul SUA mai consideră că Fondul Proprietatea şi, mai recent, BERD, pledează pentru implementarea standardelor de guvernanţă corporativă în toate entităţile controlate de stat, nu doar în acelea unde Fondul Proprietatea este acţionar minoritar.
Domnia sa ne-a spus: "Datorită îmbunătăţirii standardelor de guvernanţă corporativă şi managementului sănătos din punct de vedere economic, companiile controlate de stat şi-au îmbunătăţit profitabilitatea şi eficienţa.
Companii precum Transelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica au putut atrage capital privat adiţional. În plus, performanţa economică mai bună merge ca o mănuşă cu îmbunătăţirea climatului investiţional. De asemenea, contribuie la reducerea corupţiei, pe măsură ce companiile administrate profesionist îşi bazează achiziţiile şi afacerile pe baze economice solide".
Pe măsură ce guvernanţa corporativă se îmbunătăţeşte şi, din ce în ce mai mult, companiile de stat introduc capital şi management privat, potenţialul acestor companii să impulsioneze creşterea economică în România creşte, mai apreciază Dean Thompson.
1. Taranul si ciocolata...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 21.01.2015, 09:44)
De unde sa stie taranul ce-i ciocolata? Ma scuzati, dar mi-e rusine ca trebuie sa ne zica americanii ca este o onoare ca o institutie de talie mondiala ca Franklin Templeton administreaza un fond de investitii romanesc, cel putin initiat de romani, care intre timp au pierdut controlul sau pentru ca sunt prosti, adica pseudo-imbogatiti in ultimii 25 de ani, dar manipulanti, politruci si hoti, adica furand din bugetul statului si atat, ca altceva nu stiu... cu toate sursele lor informative.