Acţiunile IAR intră pe piaţa principală a bursei

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 iulie 2015

Compania de stat pentru reparaţii şi mentenanţa aeronavelor IAR Braşov va debuta la 14 iulie pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, în urma transferului de pe piaţa Rasdaq. Transferul a fost decis de acţionarii IAR în luna februarie a acestui an, iar la începutul lunii iulie compania a primit aprobarea din partea Consiliului de Administraţie al BVB.

Peste 72% din acţiunile IAR Braşov sunt deţinute de stat (Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului - 64,89% şi Ministerul Muncii - 7,3%), iar restul, de aproape 28%, aparţin unor investitori. Aceştia din urmă au tranzacţionat în ultimele 12 luni peste 963.000 de acţiuni IAR Ghimbav, reprezentând circa 5%, pentru 2,4 milioane lei. Preţul acţiunilor a crescut de aproape 3,5 ori în perioada respectivă, ajungând la 4,66 lei/acţiune la finalul şedintei de luni. Raportat la acest preţ, IAR are o capitalizare bursieră de 88 milioane lei (19,6 milioane euro).

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb